"Civilizatie"

[oldshooterman]

Putem sa mai dezmortim putin citind un alt comentariu (poate da de gindit unor forumisti):
"Female masturbation is better than most man-woman sex anyway, not surprising."

[jet li]

BBC NEWS | Americas | Urban farming takes root in Detroit

Urban farming takes root in Detroit

No greed

Visiting one of the largest allotments, on a site that had been derelict since Detroit's infamous 1967 riots, locals spoke about an astonishing transformation.

"There is something that every hand in this area can do," said Rose Stallard, who is keen to enlist as many volunteers as possible to help tend the garden and its precious crops.

As she organises a band of eager helpers to pull greens from the rich top-soil, Ms Stallard says food is more expensive than ever and neighbourhood shops are scarce.

"That's one cucumber you didn't have to pay 69 cents for," she adds, with a smile.

There are no fences but one local said greed had not been a problem.

"People are only taking what they need, because they know it's for everybody," he said.

Asta pentru toti care spun ca oamenii sunt rai si nu pot trai altfel decat acum. Pot trai altfel, daca li se ofera o alta poveste in care sa joace un rol. Mai sus se vede idea de comunitate, cum nu e nevoie de garduri pentru ca fiecare ia doar cat ii trebuie pentru ca stie ca e pentru toti. In comunitatea din care fac parte acest lucru e apreciat, de aceea oamenii se comporta asa. Vor sa faca parte din "ceva". Asa erau si societatile tribale.

In societatea noastra nu avem asa ceva, suntem fiecare pentru el, ce e aia comunitate ? auzi ce idee sa iei doar putin ca sa le ajunga la toti !

[Adi[CG]]

Nici eu nu trebuie sa platesc 7 lei o bere cand imi face un coleg de la birou cinste, la fel ca si castravetii din povestea ta. Legaturile sociale de astazi nu se opresc la impartitul legumelor, sunt mult mai complexe si stratificate.

Si sunt foarte curios de unde-si procura dna Stallard electricitatea si care sunt planurile dumneai ca sa produca in viitor suficienta electricitate cat pentru toata "comunitatea".

Trezeste-te omule.

[stiller]

Pe vremea mea se zicea scoal' de te culcă.
(fara legatura cu situatia de mai sus)

[jet li]

Eu m-am trezit voi nu intelegeti nimic. In societatea noastra moderna nu mai avem comunitati. Cititi cartea aia "Ascent of Humanity" , e postata mai sus.

Uite aici civilizatie, "de pe vremuri", inca se mai gaseste in unele locuri :
BBC NEWS | Asia-Pacific | Opting out of China's rat race

Leaving the front door wide open, the couple go for a stroll around the village. Facilities are very basic. Some of their neighbours are washing their clothes in the stream by hand. It is like going back 50 or 60 years.

Asta e civilizatie nu ca imi spal eu hainele la masina. Sau voi numiti "civilizata" o societate unde e fiecare pentru el dar avem tehnologie ? Pentru mine nu e.

[stiller]

Poate ca o masura a civilizatiei este tocmai faptul ca nu s-a impus un singur model de existenta. Altfel, a trai (doar) pentru o masina de spalat mai desteapta si pentru un detergent din ce in ce mai automatic este la fel de gresit cu a trai doar pentru a-ti spala rufele in apa riului.

[leopardul]

Originally Posted by jet li

In societatea noastra moderna nu mai avem comunitati.

Americanii au comunitati cum nu am auzit sa existe pe la noi vreodata. Nu isi iau castravetii de pe tarlaua comuna, intradevar.

[oldshooterman]

Originally Posted by jet li

... Mai sus se vede idea de comunitate, cum nu e nevoie de garduri pentru ca fiecare ia doar cat ii trebuie pentru ca stie ca e pentru toti.

Apropo de garduri, pe linga calitate ireprosabila a soselelor si lipsa oricarei mizerii aruncate aiurea in natura sau pe marginea drumurilor, in Slovenia am remarcat prima oara (printre tarile mai apropiate de noi...) lipsa oricarui gard si faptul ca cetatenii de la tara isi lasa casele descuiate, fara sa le fie frica ca le fura cineva ceva. Mai e interesant de remarcat cum intr-o tara cu o populatie comparabila ca numar cu cea a Bucurestiului, calitatea soselelor si lungimea autostrazilor e mult peste ce se intrezareste ca va fi si pe la noi in urmatorii 10 ani.

[jet li]

Inca un citat din "Ascent of Humanity"
The Pressure to Break Free

"To most of the roles society offers, I say, "You are made for more than that." We inhabit, in the words of Ivan Illich, "a world into which nobody fits who has not been crushed and molded by sixteen years of formal education." The very idea of having to be at a job "on time" was appalling to early industrial laborers, who also refused the numbing repetitiveness of industrial work until the specter of starvation compelled them. What truly self-respecting person would spend a life marketing soda pop or chewing gum unless they were somehow broken by repeated threats to survival? "

O sa ziceti : "daca nu au invatat asta merita" Si eu o sa zic : voi, si toata organizarea asta nu puteti exista fara aia care vand la Mc Donalds, spala pe jos, sau lucreaza intr-o fabrica strangand acelas surub de 1000 de ori pe zi. Si astia sunt "oamenii civilizatiei moderne si avansate" . Nu ne place sa ne uitam la ei, sunt si ei undeva acolo mentinand utopia "civilizatiei"

Not only does school prepare us to submit to the trivialized, demeaning, dull, and unfulfilling jobs that dominate our economy to the present time, not only does it prepare us to be modern producers, it equally prepares us to be modern consumers. Consider Gatto's description:

Schools train individuals to respond as a mass. Boys and girls are drilled in being bored, frightened, envious, emotionally needy, generally incomplete. A successful mass production economy requires such a clientele. A small business, small farm economy like that of the Amish requires individual competence, thoughtfulness, compassion, and universal participation; our own requires a managed mass of leveled, spiritless, anxious, familyless, friendless, godless, and obedient people who believe the difference between "Cheers" and "Seinfeld" is worth arguing about.

[FieryLoki]

Corect. Iar eu aş scrie că "talpa" asta a societăţii merită mai mult respect decât au parte cei cu funcţii din ce în ce mai importante.

[Adi[CG]]

@FL Detaliaza, nu ne lasa in suspense. Respect pentru talpa societatii: cum cat sub ce forma si de la cine ? De ce acum nu exista respect ? etc.

@jet li: Apropos de threats to survival si falsa civilizatie, chiar tu ai dat solutia intr-unul din citate. Comunitate Amish ! Bravo prietene, jos palaria, iata un om care chiar eats his own dog food. Sa ne spui cand pleci si in ce comunitate si sa ne scrii, dar nu pe forum ca Amish nu au Internet.

Succesuri !

[jet li]

They know that there is a way the world is supposed to be, and a magnificent role for themselves in that more beautiful world. Broken to the lesser lives we offer them, they react with hostility, rage, cynicism, depression, escapism, or self-destruction—all the defining qualities of modern adolescence. Then we blame them for not bringing these qualities under control, and when they finally have given up their idealism we call them mature. Having given up their idealism, they can get on with the business of survival: practicality and security, comfort and safety, which is what we are left with in the absence of purpose. So we suggest they major in something practical, stay out of trouble, don't take risks, build a résumé. We think we are practical and wise in the ways of the world. Really we are just broken and afraid. We are afraid on their behalf, and, less nobly, we are afraid of what their idealism shows us: the plunder and betrayal of our own youthful possibilities.

The Nature of Purpose

Pierderea "idealismului" apoi "fragmentarea sinelui".
Are cineva ceva de spus despre asta ? Cea ce observ ca mi se intampla mie de la o vreme, poate fi descris asa :"fragmentare". Nu mai pot fi "eu". Era o vreme cand eram "eu" complet, si nu puteam fi influentat de nimic, "nu aveam nici o treaba".
De fapt procesul de modificare si indoctrinare incepe inca de la gradinita.

Nu mai pot fi asa, in fiecare zi la servici, nu mai sunt eu, ma port cu totul altfel. Vin acasa, nu fac prea multe si dorm. Foarte putine sanse mai am cand sa fiu si sa ma port ca un "eu" complet. Vedeti ce am scris mai sus cu oamenii si munca moderna care ii foloseste ca pe niste masini, si ei trebuie sa se poarte ca niste masini.
Si in timp e foarte posibil sa ajung sa cred ca "eu" sunt ala de la servici cu comportamentul de acolo. Asa cum se identifica toti cu munca lor. Sau cu banii lor, cu posesiunile, etc.

[jet li]

The Winners and the Losers

As Columbus wrote of the Arawak (before murdering and enslaving them),
"They are so ingenuous and free with all they have, that no one would believe it who has not seen it... Of anything they possess, if it be asked of them, they never say no; on the contrary, they invite you to share it and show as much love as if their hearts went with it..."
Was an intense acculturation process applied to Arawak children in order to override their inherently greedy, selfish natures and impose the desire to share?

Nu, oamenii nu sunt in esenta rai, pacatosi, merita batuti, etc...
Recomand sa cititi toata cartea de mai sus. Sau "Ishmael" de Daniel Quinn, o am eu in pdf, cine o vrea pot sa i-o trimit la o adresa de mail.

[Strangelove]

dar nu crezi ca e cam tarziu sa modifici societatea intr-un fel atat de radical?
nu-ti dai seama ca daca renuntam la bani renuntam la shansa speciei de a supravietui?

[darkraver]

Originally Posted by jet li

Unde in tot ce am scris aici spun eu sa uitam cea ce nu putem uita si sa "traim in natura" ?

Am vrea noi. Nu mai putem trai in natura... suntem prea multi, uita-te in jur!

[jet li]

Da suntem prea multi. Raman la idea cu : o parte din oameni sa lucreze in agricultura cu randul, restul stau degeaba si isi imbunatatesc conditiile si mediul in care traiesc singuri, pentru ca asa vor, nu mai au nevoie sa il distruga pentru a obtine bani.

[jet li]

Alone in a Crowd

We don't really need each other. Contemporary parties, for example, are almost always based on consumption—of food, drink, drugs, sports, or other forms of entertainment. We recognize them as frivolous. This sort of fun really doesn't matter, and neither do the friendships based on fun. Does anybody ever become close by partying together?

Actually, I don't think that joint consumption is even fun. It only passes the time painlessly by covering up a lack, and leaves us feeling all the more empty. The significance of the superficiality of our social leisure becomes apparent when we contrast that sort of "fun" with a very different activity, play. Unlike joint consumption, play is by nature creative. Joint creativity fosters relationships that are anything but superficial. But when our fun, our entertainment, is itself the object of purchase, and is created by distant and anonymous specialists for our consumption (movies, sports contests, music), then we become consumers and not producers of fun. We are no longer play-ers.

Play is the production of fun; entertainment is the consumption of fun. When the neighbors watch the Superbowl together they are consumers; when they organize a game of touch football (alas, the parks are empty these days) they are producers. When they watch music videos together they consume; when they play in a band they produce. Only through the latter activity is there the possibility of getting to know each other's strengths and limitations, character and inner resources. In contrast, the typical cocktail party, dinner party, or Superbowl party affords little opportunity to share much of oneself, because there is nothing to do. (And have you noticed how any attempt to share oneself in such settings seems contrived, uncomfortable, awkward, inappropriate, or embarrassing?) Besides, real intimacy comes not from telling about yourself—your childhood, your relationships, your health problems, etc.—but from joint creativity, which brings out your true qualities, invites you to show that aspect of yourself needed for the task at hand. Later, when intimacy has developed, telling about oneself may come naturally—or it may not even be necessary.

Have you ever wondered why your childhood friendships were closer, more intimate, more bonded than those of adulthood? At least that's how I remember mine. It wasn't because we had heart-to-heart conversations about our feelings. With our childhood friends we felt a closeness that probably wasn't communicated in words. We did things together and created things together. From an adult's perspective our creativity was nothing but games: our play forts and cardboard box houses and pretend tea parties and imaginary sports teams and teddy bear families were not real. As children, though, these activities were very real to us indeed; we were absolutely in earnest and invested no less a degree of emotion in our make-believe than adults do in theirs.

Yes, the adult world is make-believe too. Roles and costumes, games and pretenses contribute to a vast story. When we become aware of it, we sense the artificiality of it all and feel, perhaps, like a child playing grown-up. The entire edifice of culture and technology is built on stories, composed of symbols, about how the world is. Usually we don't notice; we think it is all "for real". Our stories are mostly unconscious. But the new edifice that will rise from the ruins of the old will be built on very different stories of self and world, and these stories will be consciously told. We will go back to play.

As children the things we did together mattered to us. To us they were real; we cared about them intensely and they evoked our full being. In contrast, most of the things we do together as adults for the sake of fun and friendship do not matter. We recognize them as frivolous, unnecessary, and relegate them to our "spare time". A child does not relegate play to spare time, unless forced to.

I remember the long afternoons of childhood when my friends and I would get totally involved in some project or other, which became for that time the most important thing in the universe. We were completely immersed, in our project and in our group. Our union was greater than our mere sum as individuals; the whole was greater than the sum of the parts. The friendships that satisfy our need for connection are those that make each person more than themselves. That extra dimension belongs to both partners and to neither, akin to the "fifth voice" that emerges in a barbershop quartet out of the harmonics of the four. In many of my adult relationships I feel diminished, not enlarged. I don't feel like I've let go of boundaries to become part of something greater than my self; instead I find myself tightly guarding my boundaries and doling out only that little bit of myself that is safe or likeable or proper. Others do the same. We are reserved. We are restrained.

Our reservedness should not be too surprising, because there is little in our adult friendships that compels us to be together. We can get together and talk, we can get together and eat and talk, we can get together and drink and talk. We can watch a movie or a concert together and be entertained. There are many opportunities for joint consumption but few for joint creativity, or for doing things together about which we care intensely. At most we might go sailing or play sports with friends, and at least we are working together toward a common purpose, but even so we recognize it as a game, a pastime. The reason adult friendships seem so superficial is that they are superficial. The reason we can find little to do besides getting together and talking, or getting together to be entertained, is that our society's specialization has left us with little else to do. Thus the teenager's constant refrain: "There's nothing to do." He is right. As we move into adulthood, in place of play we are offered consumption, in place of joint creativity, competition, and in place of playmates, the professional colleague.

Eu nu am ce comenta aici, exact ce scrie mai sus as fi scris si eu daca eram scriitor si stiam sa ma exprim ca asta de mai sus

[Adi[CG]]

Ca sa rezum threadul pentru cei care nu au urmarit de la inceput: societatea moderna este superficiala si falsa - trebuie sa ne refugiem in natura, sa fim self-sufficient si in pauzele de plivit spanacul sa ne jucam.

Ar fi interesant daca esafodajul nu ar fi sustinut cu multe citate ori scoase din context ori din autori moronici.

Joaca intre copii este de fapt o imitare a activitatilor sociale adulte, atunci cand nu este o pura descarcare a energiei sau cand nu are origini hormonale. Cel care a scris textul de mai sus face o confuzie destul de stupida intre cauza si efect.

[jet li]

Asa cum zice autorul joaca nu e ceva neimportant pentru copii. E treaba cea mai importanta si ajunge pe locul 2 doar cand copii sunt obligati sa lase joaca pe locul 2.
De ce sunt obligati ? De ce nu sunt lasati sa se joace cat vor ?
Pentru ca am creat societatea asta unde oamenii sunt fortati sa faca ce nu le place. Totul a inceput cu primele clase sociale si primii sclavi sau primi oameni din clasa de mai jos obligati sa munceasca pentru boier. Si de atunci se considera un lucru normal ca oamenii de la o anumita varsa sa faca ce nu le place pentru a supravietui. Stapanii de sclavi s-au transformat in capitalisti si sclavii in salariati. Au voie - au ei anumite zile "libere" cand au voie sa fie oameni si sa faca ce vor. Au fost indoctrinati cu ideea ca asta e singurul mod de viata si trebuie acceptat.
The oil we eat: Following the food chain back to Iraq—By Richard Manning (Harper's Magazine)

The skeletal evidence clearly indicates that early farmers were more poorly nourished, more disease-ridden and deformed, than their hunter-gatherer contemporaries. Farming did not improve most lives. The evidence that best points to the answer, I think, lies in the difference between early agricultural villages and their pre-agricultural counterparts—the presence not just of grain but of granaries and, more tellingly, of just a few houses significantly larger and more ornate than all the others attached to those granaries. Agriculture was not so much about food as it was about the accumulation of wealth. It benefited some humans, and those people have been in charge ever since

Sa nu aud pe vreunu care zice ca ii place ce face la lucru. Se poate, nu are decat sa se considere norocos. Restul 90 % joaca un rol de sclavi in fiecare zi de nevoie.

O sa ziceti ca am inebunit, lasam copii sa se joace si apoi cum o sa supravietuiasca ? Pai in lumea asta nu prea au cum. O sa fie fortati sa isi separe timpul in "munca" si "liber" si sa creada ca asa "trebuie". Sa se multumeasca cu cateva zile "libere" in care sa se "distreze".
Mai sunt inca oameni pe pamant pentru care nu exista separarea asta. Ei nu muncesc si nu au timp liber, ei doar traiesc - lucrul pe care il amanam pentru "la pensie" sau cand "o sa fiu bogat", si nu fac lucruri pe care nu vor sa le faca in fiecare zi.

Ce sa facem ? Pai lasam copii sa se joace, si sa faca ce vor. Sa fie lasati sa meaga unde vor, daca le place ce vad ca fac adultii, nu au decat sa-i imite. Si in timp fiecare isi va gasi ceva de facut care-i place. Daca nu se gasesc destui care sa le placa pentru ca modul nostru de viata sa continue, foarte bine, isi formeaza ei alta organizare, dar sa faca ce vor. Cand faci ce vrei nu se numeste munca. Eu nu vreau ca organizarea asta sa se pastreze, sa fiu eu eu comfortabil stiind ca sunt mii de sclavi undeva care mentin sistemul si care urasc ce fac, dar trebuie sa supravietuiasca.
In afara de asta mai e o problema, a societatii noastre. Chiar daca ii lasam pe copii liberi sa se uita ce facem noi si sa imite ce le place, nu e nevoie de ei Nu e nevoie de toti. Daca le-am spune adevarul ca muncim doar ca sa avem "ce face" si ca de obicei nu exista o nevoie reala pentru produsul nostru, doar o nevoie "Economica", si ca suntem fortati sa cumparam cat putem - pe datorie , ca apoi sa muncim sa platim datoria, pentru ca daca nu se cumpara nu avem slujba ! cred ca ii doare capu.
Toata organizarea asta (foarte avansata, nu am ce zice) ar disparea imediat. Dar inertia e prea mare, sistemul de control vegheaza. Pazitorii de sclavi pazesc, nimeni nu trebuie sa fie in afara sistemului. Supravietuirea lor depinde de asta.

[jet li]

Si o poveste, in doua posturi, nu incape in 1, are legatura cu postul de mai sus :

Terpsichore este unul din locurile pe care ai vrea sa le vezi in Univers (zise Ishmael). Aceasta era o planeta unde oamenii au aparut in modul obisnuit in comunitatea vietii. Pentru un timp ei au trait la fel ca toti ceilalti, mancand ce era prin preajma. Dar dupa cateva milioane de ani in care au trait in felul asta, au observat ca exista un mod foarte simplu prin care sa ajute cresterea din nou a hranei lor favorite. Am putea zice ca au gasit cativa pasi simpli care duceau la acest rezultat. Nu trebuiau sa faca acesti pasi pentru a supravietui, dar daca ii faceau, mancarea lor preferata era intotdeauna mai usor de gasit. Acestia erau pasii unui dans.

Cativa pasi de dans practicati doar trei sau patru zile pe luna le-au imbogatit cu mult viata si aproape ca nu cereau nici un efort. La fel ca si pe Pamant acesti oameni nu erau un singur popor ci mai multe, si cu trecerea timpului fiecare din ele si-a dezvoltat propria abordare a dansului. Unii continuau sa danseze trei sau patru zile pe luna. Altii au hotarat ca e bine sa aiba mai mult din mancarea favorita si dansau la fiecare a doua sau a treia zi. De asemenea altii nu au vazut nici un motiv pentru care nu ar trai in cea mai mare parte cu mancarea lor favorita, asa ca dansau cativa pasi in fiecare zi.
Lucrurile au continuat asa pentru zeci de mii de ani printre oamenii acestei planete care se vedeau ca traind in mainile zeilor si lasau totul pe seama lor. Pentru acest motiv ei se numeau intre ei “Leavers”

Dar pana la urma un grup de “Leavers” si-a zis “De ce sa traim doar in parte mancand mancarea favorita ? De ce sa nu traim numai din ea ? Tot ce trebuie sa facem este sa acordam dansului mai mult timp”. Asa ca acest grup deosebit a inceput sa danseze cateva ore pe zi. Deoarece ei considerau ca isi iau bunastarea in propriile maini ii vom numi “Takers”. Rezultatele au fost spectaculoase. “Takerii” erau inundati cu mancarea lor preferata. O clasa de manageri a aparut in curand, pentru a supraveghea acumularea si depozitarea surplusului – ceva ce nu fusese niciodata necesar cand toata lumea dansa doar cateva ore pe saptamana. Membrii acestei clase de manageri erau prea ocupati ca sa mai danseze si ei, si deoarece munca lor era asa de importanta in curand au inceput sa fie priviti ca lideri sociali si politici. Dar dupa cativa ani acesti lideri ai Takerilor au inceput sa observe ca productia de mancare scade, si s-au dus sa vada care e problema. Ce ai aflat este ca dansatorii leneveau, in loc sa danseze mai multe ore pe zi dansau numai o ora sau doua sau nici atat. Liderii au intrebat de ce.
“Care este rostul acestui dans incontinuu ?” au intrebat dansatorii. “Nu e necesar sa dansam sapte sau opt ore pe zi ca sa obtinem cat avem nevoie. Este destula mancare chiar daca dansm numai o ora pe zi. Nu suntem niciodata flamanzi. De ce atunci nu ne-am relaxa si nu am lua viata mai usor asa cum obisnuiam sa facem ?”
Sefii desigur ca vedeau lucrurile diferit. Daca dansatorii reveneau la modul de viata dinainte, atunci si sefii ar fi trebuit in curand sa faca acelas lucru, si aceasta nu ii atragea deloc. S-au gandit si au incercat multe scheme pentru a-i incuraja, sau atrage, sau a-i face sa se simta rusinati, sau a-i forta pe dansatori sa danseze mai multe ore, dar nimic nu a mers pana cand unul dintre ei a venit cu ideea de a inchide mancarea.
“La ce bun ?” a fost intrebat.
“Motivul pentru care dansatorii nu danseaza acum este ca ei pot oricand sa obtina hrana pe care o doresc. Daca o inchidem, ei nu vor mai putea face asta”
“Dar daca incuiem mancarea, dansatorii vor muri de foame!”
“Nu, nu, nu intelegeti,” zise celalalt zambind. “O sa legam dansul de ratii de mancare, atata mancare pentru atat de mult dans. Daca dansatorii danseaza putin vor primi putina mancare, si daca danseaza mult vor primi multa. In acest fel lenesii vor fi intotdeauna flamanzi iar cei care danseaza multe ore vor avea stomacul plin”
“Nu vor accepta niciodata o asemenea schema” i-au spus.
“Nu vor avea de ales. Vom inchide mancarea in depozite, si dansatorii fie vor manca fie vor muri de foame.”
“Dansatorii vor intra cu forta in depozite.”
“Vom recruta garzi dintre dansatori. Le vom permite sa nu danseze si ii vom pune sa pazeasca depozitele in loc. Ii vom plati in acelas fel in care ii platim pe dansatori, cu mancare – atata mancare pentru atatea ore de paza.”
“Nu va merge niciodata,” i s-a spus.
Dar destul de ciudat, a mers. A mers chiar mai bine decat inainte, deoarece acum cand mancarea era incuiata erau intotdeauna destui dansatori dornici sa danseze, si multi erau fericiti ca li se permite sa danseze zece, doisprezece, chiar paisprezece ore intr-o singura zi.

Inchiderea mancarii sub cheie si lacat a avut si alte consecinte. De exemplu, in trecut, cosurile obisnuite erau destul de bune pentru a pastra surplusul de hrana. Dar acestea s-au dovedit neancapatoare pentru uriasa cantitate care era produsa acum. Olarii au trebuit sa ia locul celor care faceau cosuri, si au trebuit sa invete cum sa faca oale si mai mari ca inainte, cea ce insemna ca trebuiau construite cuptoare mai mari si mai eficiente. Si deoarece nu toti dansatorii acceptau usor idea ca hrana era inchisa in depozite, garzile trebuiau echipate cu arme mai bune ca inainte, cea ce a insemnat ca cei care le faceau au trebuit sa caute noi materiale care sa inlocuiasca armele de piatra din trecut – cupru, bronz, si altele asemenea. Deoarece metalele deveneau mai raspandite si alti artizani le-au gasit intrebuintari. Fiecare nou mestesug dadea nastere altora.
Dar fortarea dansatorilor sa lucreze zece sau doisprezece ore pe zi a avut si o alta consecinta importanta. Cresterea populatiei este o functie care depinde de abundenta hranei. Daca creste cantitatea de hrana accesibila pentru orice populatie din orice specie, acea populatie va creste, daca are spatiu unde sa creasca. Si desigur ca Takerii aveau destul spatiu unde sa creasca – cel al vecinilor lor.
Erau doritori sa creasca in mod pasnic in spatiul vecinilor lor. Le-au spus Leaverilor din jur, “Priviti, de ce nu incepeti si voi sa dansati la fel ca noi? Priviti cat de departe am ajuns dansand in felul acesta. Avem lucruri pe care voi nici nu le visati. Modul in care dansati voi este foarte ineficient si neproductiv. Modul in care dasam noi este modul in care oamenii erau meniti sa danseze. Lasati-ne in teritoriul vostru si va vom arata cum se face.”
Unii oameni din jurul lor s-au gandit ca e o idee buna si au adoptat calea Takerilor. Dar altii au spus, “O ducem foarte bine asa cum suntem. Dansam cateva ore pe saptamana si nu dorim mai mult. Credem ca sunteti nebuni sa dansati cincizeci sau saizeci de ore pe saptamana, dar e treaba voastra. Daca va place o faceti. Dar noi nu o sa facem asa”

Takerii s-au extins in jurul celor care rezistau si pana la urma i-au izolat. Unul dintre aceste popoare izolate era acela numit Senge, ei erau obisnuiti sa danseze cateva ore pe zi ca sa produca hrana preferata. La inceput au trait ca si inainte. Dar apoi copii lor au devenit invidiosi pe lucrurile pe care copii Takerilor le aveau, si au inceput sa danzeze cateva ore pe zi pentru Takeri, si sa ii ajute sa pazeasca depozitele. Dupa cateva generatii, Senge erau complet asimilati in stilul de viata al Takerilor si au uitat ca au fost vreodata altceva.

Alt popor care rezista erau Kemke, ei erau obisnuiti sa danseze doar cateva ore pe saptamana si iubeau timpul liber oferit de stilul lor de viata. Erau hotarati sa nu lase sa li se intample si lor cea ce se intamplase cu Senge, si au ramas fermi in aceasta privinta. Dar in curand Takerii au venit la ei si le-au zis “Nu putem sa va lasam sa aveti tot acest pamant in mijlocul teritoriului nostru. Nu il folositi eficient. Fie incepeti sa dansati la fel cum dansam noi, sau va trebui sa va mutam intr-un colt al teritoriului ca sa punem restul lui in folosinta” Dar Kemke au refuzat sa danseze precum Takerii, asa ca Takerii au venit si i-au mutat intr-un colt al pamantului lor, pe care l-au numit “rezervatie” cea ce insemna ca era “rezervat” pentru Kemke. Dar Kemke erau obisnuiti sa culeaga cea mai mare parte a hranei lor, si mica rezervatie nu era indeajuns de mare ca sa sustina un popor culegator. Takerii le-au spus “E in regula, va vom aproviziona cu mancare. Tot ce vrem este ca voi sa stati in rezervatia voastra.” Si Takerii au inceput sa-i aprovizioneze cu hrana. Cu timpul Kemke au uitat cum sa vaneze si sa culeaga, si cu cat uitau mai mult cu atat deveneau mai dependenti de Takeri. Au inceput sa se simta ca niste cersetori buni de nimic, si-au pierdut tot respectul de sine si au devenit alcoolici si depresivi. In final copii lor nu au mai vazut nici un motiv sa ramana in rezervatie si au plecat sa danseze zece ore pe zi pentru Takeri.

Un alt popor care s-a opus au fost Waddi, acestia petreceau numai cateva ore pe luna dansand, si erau foarte fericiti cu stilul lor de viata. Vazusera ce s-a intamplat cu Senge si Kemke si erau hotarati ca nu li se va intampla si lor. S-au gandit ca au chiar mai mult de pierdut decat Senge si Kemke, care erau deja obisnuiti sa danseze mai mult pentru a avea mancarea favorita la dispozitie. Asa ca atunci cand Takerii i-au invitat sa li se alature, Waddi au zis nu, suntem fericiti in felul nostru. Apoi cand Takerii au venit si le-au spus ca trebuie sa se mute intr-o rezervatie Waddi au spus ca nu vor face nici asta. Takeri le-au explicat ca nu au de ales, daca nu se muta in rezervatie de bunavoie vor fi mutati cu forta. Waddi au raspuns ca vor raspunde la forta cu forta si i-au avertizat pe Takeri ca sunt pregatiti sa lupte pana la moarte ca sa isi pastreze stilul de viata. Au spus “Uitati-va, aveti tot pamantul in aceasta parte a lumii. Nu aveti nevoie de partea asta mica in care traim noi. Tot ce cerem este sa ni se permita sa traim asa cum preferam. Nu va vom deranja.