[Assassin]

TITLUL V
DESPRE VINDERI

CAPITOLUL I
Despre natura si forma vânzãrii

Art. 1294. Vinderea este o conventie prin care douã pãrti se obligã între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plãti celei dintâi pretul lui.
Art. 1295. Vinderea este perfectã între pãrti si proprietatea este de drept strãmutatã la cumpãrãtor, în privinta vânzãtorului, îndatã ce pãrtile s-au învoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul încã nu se va fi predat si pretul încã nu se va fi numãrat.
În materie de vindere de imobile, drepturile care rezultã prin vinderea perfectã între pãrti, nu pot a se opune, mai înainte de transcriptiunea actului, unei a treia persoane care ar avea si ar fi conservat, dupã lege, oarecare drepturi asupra imobilului vândut. (C. civ. 948 si urm., 964, 971, 1300 si urm., 1303).
A se vedea nota de sub art. 1306.
Art. 1296. Vinderea se poate face sau pur sau sub conditie. Ea poate avea de obiect douã sau mai multe lucruri alternative.
În toate cazurile efectele sale sunt regulate dupã principiile generale ale conventiilor. (C. civ. 1004 si urm., 1017 si urm., 1026 si urm. ).
Art. 1297. În caz de vindere fãcutã prin dare de arvunã, conventia accesorie a arvunei nu va putea avea nici un efect:
1. dacã conventia principalã a vinderii este nulã;
2. dacã vinderea se executã;
3. dacã vinderea se reziliazã prin comun consimtãmânt;
4. dacã executarea vinderii a devenit imposibilã fãrã culpa nici uneia din pãrti.
Arvuna în aceste cazuri se va înapoia sau se va prinde în prestatiunile reciproce, dupã împrejurãri.
Art. 1298. Dacã vinderea nu s-a executat prin culpa unei din pãrtile contractante, aceasta va pierde arvuna datã sau o va întoarce îndoitã, având-o primitã, dacã partea care nu este în culpã nu ar alege mai bine sã cearã executarea vinderii.
Art. 1299. Dacã s-au vândut marfe cu grãmada, vinderea este perfectã, desi marfele n-au fost încã cântãrite, numãrate sau mãsurate.
Art. 1300. Dacã însã marfele nu s-au vândut cu grãmada, ci dupã greutate, dupã numãr sau dupã mãsurã, lucrurile vândute rãmân în rizicul-pericol al vânzãtorului, pânã ce vor fi cântãrite, numãrate sau mãsurate; dar aceasta nu împiedicã pe cumpãrãtor de a cere si a dobândi la caz de neexecutare, sau predarea lucrurilor vândute sau daune-interese, dacã se cuvine. (C. civ. 1018, 1074, 1075, 1082, 1299 si urm.).
Art. 1301. În privinta vinului, a oloiului si a altor asemenea lucruri care, dupã obicei, se gustã mai înainte de a se cumpãra, vinderea nu existã pânã ce cumpãrãtorul nu le-a gustat si n-a declarat cã-i convin.
Art. 1302. Vinderea fãcutã pe încercate este totdeauna presupusã conditionalã pânã la încercare.
Art. 1303. Pretul vânzãrii trebuie sã fie serios si determinat de pãrti.
Art. 1304. Cu toate acestea, determinarea pretului poate fi lãsatã la arbitratul unei a treia persoane.
Art. 1305. Spezele vânzãrii sunt în sarcina cumpãrãtorului, în lipsã de stipulatie contrarie. (C. civ. 1105, 1317, 1357).