Quote:
|
o viata in care nu faci nimic pentru altii, ci eul tau este centrul universului tau, este o viata irosita
|
desi e un truism, merita reamintit. fara actiuni indreptate spre folosul comunitatii (orice forma ar imbraca ele) e greu de ajuns departe. de fapt problema insurmontabila a individualismului (fie el exacerbat sau mai bland de felul sau) e ca nu propune ceva constructiv ci traieste boem pe seama constructiei clasice. cat timp curentul e minoritar (catastrofal minoritar as spune) aceasta atitudine e ok (nu ajuta, dar nici nu incurca dramatic). daca insa, asa cum se intampla din ce in ce mai mult, adeptii sai se inmultesc (nu se stie cum, cred ca prin diviziune spontana
) sistemul s-ar putea sa nu mai poate suporta si sa regreseze la o forma de organizare functionala.
usor offtopic, insa se leaga prea bine.
o treaba desteapta pe care religia a reusit-o bine pana in prezent este tocmai impiedicarea auto-plasarii individului in centrul universului, formatarea lui pentru a fi apt psihic sa participe la demersuri vaste, care-i depasesc persoana si chiar pentru a fi pregatit ca, in anumite conditii, sa renunte la sine in favoarea exteriorului.
din pacate vedem ca in musuroiului nostru tot mai multe furnici isi inchipuie ca sunt regina.
treaba cu copii se incadreaza in aceasta logica. "pentru unii nu e prioritate", "fiecare cu viziunea lui", "alta scara de valori"... totul suna ok daca accepti logica modernismului. daca ai prostul obicei sa iesi din paradigma careia i se inchina o parte din lumea actuala, lucrurile nu mai par la fel de vesele.
daca societatea nu mai poate exercita o presiune eficienta asupra individului (si pare ca nu prea poate, din moment ce se povesteste cu usurinta despre scari de valori atat de diferite incat ajung sa plaseze la extreme valori considerate pana mai ieri fundamentale) exista o problema mai importanta decat aceasta discutie punctuala. a nu mai face copii pentru ca vrei sa te "distrezi" toata viata devine doar un simptom.