Computer Games Forum
 

Go Back   Computer Games Forum > General Stuff > Stonehenge > The Faraway

Notices

Reply
 
LinkBack Thread Tools
Old 14-04-2002, 04:39   #1 (permalink)
Nick anterior: Hades
 
Opposite's Avatar
 
Join Date: Nov 1999
Location: Galati
Zbor deasupra unui cuib de cuci

Poarta alba, ce se contura in lumina stravezie a unui rasarit fara soare, imi aparu in fata pe neasteptate dintr-un neant ca de vata. Totul ramase in urma, mistuit sub socul primului glonte ce-mi percutase fruntea, traversand cutia craniana ca un ac incins prin unt si luand cu el, la iesire, destul materie cat sa spoiasca un cerc de un metru diametru pe peretele acoperit cu graffitiuri ce capta umezeala din aer nu departe de spatele meu acum arcuit sub impact. Lumina ce iesea din uriasa deschizatura a portii ce incepea sa se deschida, imi ranea ochii, facandu-ma sa-i inchid si sa-nghit in sec. Mi s-ar fi ridicat parul de pe maini daca le-as fi avut. "Ridica-te si intra.". Halpercyon ma privea din cadrul ce se desena acum clar pe conturul cetos din jur, cu ochi reci, de flacari albastre invaluiti in catifeaua ce parea ca ninge de undeva de foarte sus. Isi intinse aripile pliate pana atunci la spate la capacitatea maxima probabil pentru un mai bun efect si, izbucnind in flacari, ma apropie de el. Ingerul avea un aer inspaimantator si eu ma simteam mai mic ca niciodata.

Mana ferma mi-se ridica de pe umar, nu inainte de a ma impinge inainte, printre usi, in bratele camerei anost de albe din care ma priveau cateva perechi de ochi si un plasture. Camera mirosea acru, a urina, spital si clor din abundenta si-mi trezi repulsia nu demult adormita, la gandul ca aveam sa-mi petrec tot restul vietii in ea. Scartaitul, finalizat de trosnetul usii din urma mea si de "clack-ul " zavorului, ma facu sa tresar, rotindu-ma spre gratiile albe, patate pe alocuri de mici pete rosii si materie uscata, aflate periculos de aproape. In spatele lor, gardianul, dezvaluindu-si o strungareata respectabila si o jumatate de gingie imbibata in diverse metale, obtinute probabil in urma vreunui contact neortodox cu unul dintre nebunii irecuperabili si periculosi (incapatananti si neprietenosi, preferam sa le spun) ce se presupunea ca sunt inchisi aici, ma saluta cu batjocoritoare plecaciune si, chicotind, imi trimise o boare de mancare regurgitata proaspat alaturi de reflectiile sale intime:"Aici va fi regatul vostru, domnule Baa'zu sau cum v-o fi chemand prin alte lumi in care spuneti ca circulati la bunul vostru plac."."Hai sictir. Multam de urare.". Nevroza isterica, pantofobie (frica de tot si de nimic), timopatie schizoida (anomalii de dispozitie grave) depresiva si/sau euforica, paranoia, imbecilitate si idiotie si, ultima dar nu cea din urma, schizofrenia, erau cateva diagnostice ale celor aruncati in aceasta groapa a uitarii umane intru stergerea lor completa din statistici si ignorarea totala. Diagnosticul meu? Pseudologie fantastica (povestirea unor intamplari ce nu au existat in realitate, dar cine stie ce e aia realitate?) asociata cu halucinatii vizuale si acustice, disocieri de personalitate si tendinte de grandomanie. Cu alte cuvinte, psihopat isteric si schizofrenic cu actele semnate, parafate si puse la un dosar cu titlu mare, scris cu rosu pe diagonala "INCURABIL", pe numele sau Albedo Opposite.

Firida era acum goala. Clocotul lavei de dedesubt si caderea monotona si linistitoare a picaturilor de apa erau singurele sunete ce-mi sustineau meditatia. Simteam trecand peste mine pasii timpului dar apasarea lor nu o simteam. Uitat intr-un colt, cu parul imbibat, lipit de spate, tatuajele abia ghicite sub scoarta groasa, inchegata si chipul innrosit, imi marcam in minte, culegand ultimele raze de putere din meditatie, imaginea dioramei din fata-mi. In scurt timp avea sa plece, vanduta pe multe piese de aur unui negustor uman. Sirauk fu multumit de jertfa si daca el era, eram si eu, umilul sau brat drept. Intinsele maini de troll, picioarele mici si contorsionate de faerie, capul semet de elf, cu buzele taiate pentru o impresie mai buna de zambet viu, cu ochii extrasi si nasul taiat erau cusute la un tors butucanos de orc plin de crestaturi si arsuri inerente procesului de transformare si, fixate prin solide piroane de suportul de abanos, aduceau cu imaginea unei zeitati umane crucificate. Intreaga diorama avea un aer grotesc, batjocoritor ce ar fi putut probabil intoarce pe dos stomacurile mai putin avizate. Speram ca negustorul sa fie foarte multumit de opera.

Last edited by Opposite; 15-04-2002 at 00:43..
 
Opposite is offline    Reply With Quote
Advertisment
Reply

  Computer Games Forum > General Stuff > Stonehenge > The Faraway

Thread Tools

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

BB code is On
Smilies are On
[IMG] code is Off
HTML code is Off
Trackbacks are On
Pingbacks are On
Refbacks are On
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 04:40.


Advertisement System V2.5 By   Branden
This site is copyrighted ©1997 - 2008, Computer Games Online SRL