Poveste pentru Raluca

[Arwen]

Sus pe crestele semete ale muntelui se zareau stralucind in soare coroane inalte shi stravezii inchipuind un falnic castel cu turlele pierdute in nouri. Multzi ar fi dorit sa ajunga pana acolo, sa vada ce se afla dincolo de peretzii de cleshtar, dar nu era chip sa razbata nicicum prin salbaticia stancilor, nici prin torentele clocotitoare care se prabusheau in valtoarea cascadelor, nici peste prapastiile fara fund. Nici pasarile nu cutezau a zbura asha inalt prin shuierul vantului. Doar sus, sus, deasupra muntelui, plutea, cu rotiri largi, un semetz vultur, cu strai de pene stralucitoare, incheiat cu un guler de fulgi ca horbota. Capul mandru, cu cioc arcuit shi ochi patrunzatori, parea a purta o cununa de aur, ghearele puternice luceau ca taiate din shlefuita baga. Cand desfacea aripie-i largi, parea a cuprinde tot cerul, intunecand o clipa soarele, apoi se rotea pe o parte shi pe alta, cuprinzand cu privirile-i agere totzi codrii shi ashezarile din vale.
Shtia, de acolo de sus, fiecare pom, fiecare om, cantarind tot ce era mai de seama. Apoi, odata cu asfintzitul, cobora cu line falfairi in fatza palatului de cleshtar.
De cum atingea lespezile, pe data se preschimba intr-un falnic crai, cu veshminte de matase shi cu guler din horbota fina. Capul lui mandru, cu nas vulturesc shi ochi scaparatori, purta coroana de aur greu, in care erau pironite diamante cat nuca.
Pashea ganditor prin gradina cu flori pufoase de coltz, ce rasareau ca stelutzele albe in tot locul, tufe inmiresmate de ienupar shi imortele colorate. Castelul de cleshtar oglindea oglindea lumina in focuri de curcubee shi-n suflarea vantului cristalele stravezii clicaneau ca nishte clopotzei de argint, ce se insuteau cu ecourile printre stanci. Pe lespezile de marmura, prin salile nesfarshite, se randuiau jiltzuri, mese, sofale maiestrit lucrate din lemn imbalsamat, cuverturi, covoare shi draperii din catifele brodate, minunau privirile.
Dar nimic din toate acestea nu pareau a bucura inima tacutului crai. Caci grea osanda atarna asupra vietzii sale! Pe cand fusese nesabuit tinerel, Zagan, crescut tot prin meleaguri muntoase, avusese patima vanatoarei. Nu era arcash mai iscusit ca el shi mii de pasari dobora, din cel mai iute zbor, cu sagetzile-i neiertatoare.. Toate incaperile palatului se umplusera de nenumarate neamuri de pasari impaiate; de campie, de apa sau de padure, shi alte sute, zabrelite prin colivii de aur, ciripeau cu jale. Se mandrea a nu-i fi scapat nici un soi, inafara mandrului Vultur ce plutea sus, deasupra muntelui.
Nesocotit a fost cand curmase viatza Stapanului Muntzilor... caci singuratatea il dobora... Se condamnase singur, luand locul celui ucis cu nepasare.
Cand dorul il sfashia prea tare, se lasa sa zboare deasupra satelor shi livezilor, asupra paraielor in care se scaldase, a padurilor unde vanase, a curtzilor parinteshti unde copilarise.
Era destinat neantului shi nimicului... fara pereche fara soatza, caci aceea care ccepta avea sa imparta aceeashi soarta cu dansul. Din acest motiv Zagan se framanta multa vreme, nemaivoind nicicand a mai zbura deasupra ashezarilor omeneshti. Plutea singuratic deasupra muntzilor shi codrilor, cobora in shuier prin prapastii, da ocoluri peste plaiuri neumblate.
Shi iata ca intr-o zi vazu cu mirare, din inaltzimi, o mica stana pitita la umbra padurii, cu un ciopor de oi, shi un cioban batran cat muntele, printre ele. La chemarea lui, ieshi din stana o fata voinica, frumoasa coz, cu doua cozi castanii pana la mijloc shi ochii mierii ca fagurele. Era inveshmantata in ie shi fota simple tzesute de mana ei din lana moale a oilor, shi o bunditza cu inflorituri ii strangea mijlocelul. Cu strugat puternic shi voios ea mana oile spre pashune shi se asheza alaturi de baci, torcand harnica firul caierului pe fus.
Dra inima bietului Zagan se ingreuna din ce in ce mai mult... sa fi fost jalea, sau dorul... sau dragostea pe care o prinse de Vulturica? In fiecare noapte venea shi lua cate o roata mare de cash, lasand in locul ei petale de aur...
Mult se mai minuna Vulturica dimineatza cand gasi bogatziile lui Zagan... Asha o noapte, asha doua, asha noua, pana ce burdufurile shi cashul pieira pe rand, shi-n locul lor, de fiecare data, gasea fie petale de aur, fie scumpa pana de diamant, iar intr-a noua oara, un inel ce avea cioplit in nestemata lui un falnic chip.
"Asta nu-i lucru curat!!!" gandi copila.
Se asheza deci la panda, in fundul shopronului, acoperita de fan, shi iata, curand se arata un semetz vultur, ce cobori furish shi lasand din plisc o cununitza de aur cu nestemate, desprinse ultimul burduf shi dadu sa zboare cu el afara. Dar, dintr-un salt, copila tranti usha shopronului, zavorand-o.
-De acu`, grai ea catre vultur, punandu-shi inelul shi cununa, ma vei duce degraba la stapanul tau, de mai vrei a fi iar slobod!
Parca intzelegand, acesta pleca grumazul shi fata se asheza intre aripile lui, smucind zavorul ushii.
In lin falfait o duse Zaganul sus, pe crestele `nalte, shi dintr-o data, in fatza ei, se ivi in toata stralucirea, scaparand in focuri de curcubeu in razele rasaritului, castelul de cleshtar. Ca-ntr-o lume de basm pashi Vulturica, nevenindu-i sa creada ca este aievea.
In spatele ei se auzi un pas ushor shi, intorcand capul, zari mandrul chip ce se oglindise pe nestemata inelului (deh... nu erau scannere pe vremea aceea... ).
Purta coroana de aur shi mantie craiasca pe umerii largi, stransa pe langa gat cu guler de horbota.
-Frumoasa copila, grai el, fii binevenita in imparatzia Craiului Muntzilor, Zagan. Eu am trimis acel vultur fermecat a-tzi lua agoniseala muncii tale, spre a-tzi hotari cugetul shi inima sa voieshti a veni in salashul meu. Suntem doi singuratici pe aceste plaiuri shi, daca te-ai invoi, ash dori sa-mi fii sotzie, ramanand pe viatza alaturi de mine, doar noi, cu odraslele ce le vom avea. Vino sa-tzi arat bogatziile acestui castel, care toate vor fi ale tale.
Vulturica il privi cu sfiala shi-i raspunse:
-Marite crai, bogatziile mele sunt muntzii falnici, codrii batrani shi vaduhul curat precum shi Maria Ta ce-mi shezi dinaintea privirilor.
Tresarind de bucurie, Zagan ii trecu inelul de legamant pe deget shi, sarutandu-i mana aspra de munca, ii zise:
-Atunci, iubita sotzie, preafericitzi vom fi impreuna, dar fii cu bagare de seama a nu sfarama aceasta fericire, calcand vreodata lespezile coboratoare ale terasei, caci mare necaz ne ashteapta shi despartzitzi pe veci vom ramane.
Copila ii fagadui cu suflet curat shi multa vreme fericita se scurse pentru cei doi.
Insa cu timpul baga de seama ca, doar cand el pleca se ivea in slavi semetzul vultur ce-o adusese acolo, ca shi cum doar atunci il slobozea craiul pentru zbor.
Dar ea nu-shi tulbura sufletul, nici nu batea capul sotzului cu intrebari, daca acesta nu gasea de cuviintza a i le deslushi. Pana-ntr-o zi cand zari vulturul sosind in zbor zbuciumat, ca shi cum avea o aripa ranita, shi nu dupa mult timp, se ivi de dupa stanci shi craiul, cazand, galben ca ceara, cu umarul strapunsde o sageata. Gandurile i se umplura de teama shi nedumerire. Picior de om nu putea razbate pana la ei, sa-l fi sagetat.
Vulturica il ingriji cu nespusa iubire pana ce-l tamadui, insa grija ce-o rodea nu-i dadea pace, intrebandu-l cum de ajunsese sa fie ranit de mana omeneasca, dar cariul nu indrazni a-shi marturisi osanda.
Hotarand sa deslusheasca taina neagra a sotzului ei, intr-o buna zi il urma cu privirea de dupa o tufa de iasomie. Doamne, shi cu ce spaima vazu ea cum Zagan, calcand pe ultimele trepte spre povarnish, se preface dintr-o data in semetzul vultur pe care prea bine il shtia! Deci asta era taina shi osanda bietului ei sotz!
Lacrimi amarnice prinsera a-i curge din ochi shi cum se rostogoleau pe rapa udand pamantul, din fiece strop rasarea o floricica galbena ca aurul ochilor ei.
Acum intzelegea ea de ce o oprise cariul a pashi pe acele lespezi shi ce vraja purtau. Cu inima-i viteaza, plina de dragoste, Vulturica se hotari a urma aceeashi soarta cu a sotzului ei drag, shi se duse drept la trepte, coborand pe ele.
Shi deodata simtzi cum aripi mari ii cresc din bratze, cum trupul se legana ushor din vazduh, shi porni a pluti in zbor lin, cu un strigat de biruintza.
Zagan o auzi din slava shi cobori ca fulgerul catre ea spre a o opri, dar cand ajunse, o mandra vuturitza, cu aripile larg deschise shi iubitoare privire, se alatura zborului sau, dand roate line.
Cand obosira, coborara in gradina castelului, imbratzishandu-se cu nesatz.
-De-acum nimeni shi nici o taina nu ne-o mai putea despartzi, shi aceeashi soarta vom impartzi-o, noi shi urmashii noshtri! striga voioasa Vuturica.
De jos, din vai, oamenii vedeau ades in adancurile albastre, plutind falnica pereche de zagani, cu aripile larg deschise, ca doua corabii cu panzele umflate in vant pe o senina mare.