Poesis

[Arwen]

Acum e iarna peste noi

E frig, e gheata, santem goi...

Pana si inim-a-nghetat

In trupul asta despuiat.

Si nu mai stiu ce sa mai cred,

Si nu mai pot sa inteleg.

Si nu mai stiu ce sa mai zic:

Din noi ramane doar...nimic.

Si nu mai stiu cum sa mai cer

Ca drept raspuns primesc doar ger.

[Arwen]

Mi-e frica, mi-e frica de tot,
Mi-e frica de tot si de toate,
Si simt cum cad, cum nu mai pot,
Atat cat omeneste se zice ca se poate.
As vrea sa fiu, as vrea sa am de-ales,
As vrea sa merg, as vrea sa plec departe,
Si, cand ma-ntorc, nimic sa nu se fi schimbat,
Dar asta, din pacate, nu se poate
Tot ce-mi doresc, si nu cred ca e mult,
E doar un ceas de "cum as vrea sa fie",
Un ceas in care toti sa ne iubim,
Si-apoi un ceas sa fie-o vesnicie.
Cand stau ades si trista plang,
Eu ma gandesc si-n gand te chem pe Tine.
De ce nu vii Tu,Doamne, pe Pamant?
Si-atunci sa fie "cum as vrea sa fie"-BINE.

[NOMANIC]

Eu

O nevazuta mâna îmi face semn prin noapte
Urmez cu pasi molateci ale vântului soapte
Privesc fara sa vad, ascult fara s-aud,
Pasind în continuare pe-asfaltul rece, ud.

Picuri mari de ploaie, pe frunte mi se-aseaza
Si chiar de ochii-mi lacrimeaza...
Pe fata-mi curg siroaie
Doar picaturi de ploaie.

[Arwen]

Sunt aici de catva timp:
Talpile spalate cu vin imi stau marturie
Si palmele uscate, patate de ceara
Si ochiul inchis sub moneda de-un leu.
Simt prezenta intunericului,
Mirosul pamantului ud
Mi se taraie prin nari, parsiv,
Pana in teasta obosita de atata tacere.
Sunt aici de catva timp,
Carnea mea recunoaste inca fiorul atingerii,
Raceala asternuturilor in noptile fierbinti,
Durerea ascutita a taieturii de cutit.
Sunt aici de catva timp
Si voi mai sta o vreme
Cat sa uit toate astea incet
Si sa-mi deschei din umar oasele albite.

[NOMANIC]

Vântul

E vântul stârnit din pustiu ca sa zboare.
Tacut, printre nori începe sa ninga
Strabate în fuga spatii si ogoare
Iar când nu mai poate, se-aseaza sa plânga.

Atuncea se naste din lacrima-ntinsa.
Pe caldul nisip aburind si sarat
O fiinta micuta ce trebuie prinsa,
Dar n-o omorâti fiindca-i pacat.

Acest mormoloc, acest pui de vânt,
E însusi vointa întregului Eu
Este puterea "maretului sfânt"
Care se cheama moneda de-un leu.

[Arwen]

Petalele nuferilor s-au desfacut exhibitzionist
Doar pentru mine, ultim spectacol al acestei zile.
Cireshul ishi scutura cu nerushinare nurii parfumatzi,
In urma carora naive fructe carnoase vor sa creasca.

Shi apa asta, scranciob cu blande miºcari de mama,
Ma leagana in vis ushor de oftat adanc forat.
Cate un peste mirat priveshte fatal catre mine,
In tzipatul pasarii care spiralat cade în el.

Molatic mai rasucesc o mana, doar asha,
Sa ma afund frumos, e cald aici, în lacul
Din mijlocul campiei, langa muntele inalt,
Cuplu de forme în miezul deshertului Lume.

[NOMANIC]

Alb Desert

Imaculat desert de alb banal,
Neîntâlnit de nimeni vreodatã,
Desert curat, al lumii ideal
O foaie albã pe-o întindere de apã.

Privit din cer, se pierde în albastru
Gândindu-te la el-pe negru se întinde
O micã patã albã pe-un rosu astru,
Lumina verde a uitãrii îl cuprinde.

Enorm desert pe un desert gigant
Desert de pace al lumii ce e tristã
Desert utopic întins într-un neant
Neantul negru al lumii ce existã.

[Praetorian]

Niciodata nu vom mai fi
nici tu a mea, nici eu al tau.
Durerea mea, durerea ta,
n-o vom putea in veci simti
si poate niciodata nu vom stii
cum ar fi fost, de ar fi fost
sa fim doar noi, si nimeni altii-n jur
Nici soarele nu va mai rasari,
sa-mi bata-n gene. Dar nici tu,
n-ai sa mai poti sa ma-nvelesti
c-o patura sau cu saruturi,
in dimineti ce nu se vor mai naste PENTRU NOI
Si sa mai stii, ca pentru toate cate-au fost
mi-am dat obolul, am platit.
Am achitat din inima
cu varf si indesat.
De-ar fi doar lacrima de pe obrazul tau
si tot de-ajuns ar fi cat am platit.
Caci de pe-ai mei obraji siroaie au cazut
si n-am putut iubito, n-am putut
sa iau doar una, sa ti-o dau 'napoi,
O lacrima, si numai una

[Arwen]

MEA CULPA

Lacrimi,lacrimi,lacrimi,
Imi strabat faptura
Ma gandesc la tine,
Ochii-mi plang intruna,
Lacrimi,lacrimi,lacrimi...

Ganduri,ganduri,ganduri,
Ashtern pe hartie
Caci imi este teama,
Ce misogamie!
Ganduri,ganduri,ganduri...

Roua,roua,roua,
Cad in apatie-
Shi imi cer iertare,
Ce mizantropie!
Roua,roua,roua...

Versuri,versuri,versuri,
Ah!Ce ironie-
Ma acuz acuma:
De scatologie!
Versuri,versuri,versuri...

Ploua,ploua,ploua,
Pe obraz cu lacrimi-
Tzi-am ranit fiintza,
Shi-am cazut in patimi
Ploua,ploua,ploua...

Lacrimi,lacrimi,lacrimi,
Cad shuvoi,fierbintzi-
-Eu,imi cer iertare:
Ca te-am scos din mintzi
Lacrimi,lacrimi,lacrimi...

[Arwen]

IERTARE

M-am transformat in scrib
Degetele tremurande au scris o poveste
Sufletul shi inima l-au transformat in roman.
Odata cu acest anotimp din mine a devenit public.

Picaturile vietzii, picaturile timpului
Picaturile amintirilor, picaturile destinului.
Ingenuncheata intre ieri si azi
Ingenuncheata intre cuvant shi gand.

Am incercat sa zambesc
Insa figura apartinea unui clovn
Ash fi vrut sa plang
Dar ploaia de afara nu ma ajuta.

Incerc sa ma ascund
cautand o vagauna de shoarece.
Ma ascund pentru a rupe tacerea
Ma pierd pentru a nu pierde iertarea.

[Arwen]

RUGA


Iarta-ma ca tzi-am strigat numele
ca tzi-am lovit genele cu arshitza privirilor mele
ca florile ce tzi le-am prins in suflet
s-au ofilit si s-au desprins in cenusha vazduhului

Iarta-ma ca mai pot sa cred in aripa gandului
ca mai am puterea sa te destainui vantului
ca am ales sa nu te daruiesc , dintr-odata
ofranda pe altarul timpului...

Din cand in cand voi asculta aceeashi cantare
cand pashii tai desfacutzi, in ziua dintai
sub aripa inimii mele, shi-au gasit alinare...

[Arwen]

INCERCARI SHI AGONIE

Ma-ncearca shi ganduri desharte,
ma-ncearca shi cer shi pamant,
ma-ncearca tot ce ma desparte
de litere shi de cuvant.

Ma-ncearca tot valul nefirii,
ma-ncearca azi pasul pe ape,
ma-ncearca minutarul prea shtirii
ca-i anul de ieri mult departe.

Ma-ncearca azi lacrimi prea shterse,
ma-ncearca oglinzi pe peretzi,
ma-ncearca azi lacrimi,se verse
in pashi obositzi de drumetzi.

Ma-ncearca secunda ce urmeaza,
ma-ncearca ce-a fost,shi-ar trebui
sa ma-nchin ca lumea sa creaza
ca maine e tot ce va fi.

Ma-ncearca nerostiri mult prea blande,
ma-ncearca litere pe rand,
sunt toate in noapte plapande
shi tac shi se rostesc apoi pe rand.

Ma-ncearca tot malul ce spune
ca pasul tanjeshte o urma,
ma-ncearca o sete-ntre dune
ce-nsetate-s de tacere-sa spuna

ca anu-i prea scurt intre stele,
ca versu-i prea lin shi-avantat,
ca-i asta-noapte dans de iele,
sarut aprins,necuvantat.

Ma-ncearca vine de tzarana,
ma-ncearca patimi argintii,
ma-ncearca versuri ce se-ngana
in ieniceri,lanceri,spahii.

Imi scutur paru-mi blond de vise,
imi scutur genele de ceara,
vreau sa apuc pe portzi deschise
in pashi grabitzi de primavara.

Ma-ncearca azi comori nenumarate,
shi tuturor buzele-mi rostesc NU,
shi dintre toate cele neaflate
mi-aduce zambetul doar una,shi eshti tu.

Ma-ncearca shi lacrami navala,
condeiul alearga nebun,
ma-ncearca multe,fara indoiala,
n-am timp destul sa scriu,n-am timp destul sa spun . . .

[NOMANIC]

Razboiul - partea I

Din mlastina civilizatiei
În care toti traim
Se înalta înspre ceruri
Un dureros suspin.

E strigatul de jale
Al celor care mor,
În sute de razboaie
Loviti de soarta lor.

În negre, nemiloase chinuri
Nevinovati se sting
Nemaiavând puterea
Sa-si schimbe-al lor destin.

Dar surda-i omenirea
La vaietul durerii
În timp ce cei atinsi
Cad prada disperarii.

Iar cei ce-n lupta scapa
Ca prin minune-n viata,
Acum asteapta moartea
Cu suflul ei de gheata.

Soldati cu inima de OM
Ce Diavol va îndeamna,
Ca, cu atâta ura
Sa presarati doar spaima ?

[NOMANIC]

Razboiul - partea II

Creat de bratul fara vlaga
Al deznadejdii si uitarii
În veci a vietii noastre plaga
Razboiul-patima puterii.

Se-ntinde falnic pe Pamânt
Cuprinde tot si toti pe rând,
Si gându-l schimba-n chin adânc
Un les al lesului arzând.

Împrastiind priviri feroce,
Înconjurat de foc si fum,
Ne-nduplecat de-a lumii voce
Preface totu-n praf si scrum.

Si neatins de legea vietii,
Ne-nfricosat de-a sa putere,
Razboiul smulge tineretii
Iubirea, si îi da durere.

Ramân schelete-n tevi de tun,
Ramân cadavre si morminte
Si aripi frânte-n zbor nebun
Si albe, putrezi oseminte.

Ramâne-un cer neînstelat,
Deschis privirilor ce nu-s,
Dar nimeni n-are cum sa-l vada
Caci EI s-au dus...

Iar moartea nimeni nu le-o alina,
Cazuti în colbul greu, pe drum
Sunt prada lupilor, la cina
Si sobolanilor-dejun.

[NOMANIC]

Razboiul - partea III

Zori de Mai parfumate si racoroase,
Câmpii presarate cu flori preafrumoase...
Sunt vise redate-n versuri migaloase
De-artisti optimisti ce nu stiu sa lase
În scrisul lor pur si lucruri scârboase.

Razboi prea urât, cu tentacule scoase,
Cu oameni-roboti în blindate carcase
Soldati înjurând toate gloantele trase,
Generali înraiti, cu burtile grase
Comanda obuze suierând fioroase.

Cu Raul întins în stari monstruoase,
Orase reduse la forme hidoase,
Când foamea si frigul, cu sabii taioase
Secera vieti si misuna-n case
Cu camere pline de cranii si oase.

Doar gheata acopera lesuri ramase
Pe strazi transformate în morgi spatioase.

[Arwen]

Petala unui trandafir apasa
Pe parul tau frumos mirositor
Un dor nebun shi furios ma lasa
In umbra furtunosului amor.

In pasul lunii tzin shi eu pasul
La umbra unui vis nemuritor
Incerc sa-tzi mai aud odata glasul,
Ashtept sa te trezeshti, nerabdator.

Sa-tzi spun in shoapta mea duioasa
Ca te iubesc inflacarat, de mor
Si prins in raza-tzi luminoasa
Sa te curprind incet, cu dor.

[NOMANIC]

Metamorfoza

Nimic nu ma tine legat de Pamânt,
Dispar în Etern.
Nimeni nu stie ce-ascunde al meu gând
Plec în Infern.

Si lumea ce plânge
O vad printre nori
Si valuri de sânge
Si dealuri cu flori.

Si case ascunse-ntre straturi de bombe
Si hoarde de oameni ce par mii de actori
O forta întreaga ce sta sa sucombe,
Civilizatie de umbre ce piere în zori.

Timpul se scurge, e ultima clipa,
Când Gheara îmi strânge gâtul trosnind,
Gura-mi se umple de sânge. Mi-e frica !
Dar viata-mi se duce, dispare murind.

Acum nu-mi mai pasa, alerg prin lumina
Trecutul îl uit, durerea n-o simt,
În minte mai am doar bolta senina
Si marea albastra si luna de-argint.

Dar nu numai eu ma zbat în cosmar,
Ci lumea întreaga se afla cu mine
Râuri si mari, continente dispar,
Sistemul Solar prefacut în ruine.

Dar totul se schimba, nimic nu mai simt
Crunt pedepsit, încerc sa ma scap.
Memoria-mi revine, dar nu mai am timp
Sa fug. Redus la un punct, acum tac...

Viitor si trecut în minte îmi vin
De parca milenii-n secunde s-au scurs
Si-o mie de veacuri sunt tot mai putin
Clipe si ere-toate s-au dus.

Ca într-un joc, redata mi-e vointa
Urlu, lovesc, transformat într-o bruta
Stiu ca-s tradat, iluzie mi-e fiinta
Cedez si ramân într-o tacere absoluta.

.......................................

Ce urlet de monstru strapunge tacerea ?
Ce strigat de fiara razbate prin noapte ?
Din inimi si brate ne smulge puterea
Curajul si gândul ni-l duce departe.

Asa am ajuns ratacind printre astre
Din fostii "stapâni puternici si drepti"
Umili sclavi ai soartei. Departe
Prin spatii pierdute devenim întelepti.

Statui de lut parasite-n noroi,
Uitati si pierduti de-un drumet obosit,
Papusi defectate, aruncate-n gunoi,
Jucarii învechite, cu glas ruginit.

Aceasta a ramas din noi, pamântenii
Si nimeni nu stie de ce-a fost asa
Nici umbra n-avem de mii de milenii,
Luminii îi e scârba din ea sa ne dea.

Goniti dintre stele, fugim speriati,
Cersim adapost si batem la usi
Sperând în zadar sa fim ascultati...
În veci, de-acum vom fi doar supusi.

Marsaluind de mult si fara-ncetare
Armata mare a celor ce-au mintit,
Neobosita oaste ce-asteapta o scapare,
Puterea înca mare a celor ce-au gresit.

De mii de ani, civilizatii-ntregi,
Popoare adunate din colt de galaxie
Duc lupta apriga cu ai minciunii regi
Sperând doar adevar în viata lor sa fie.

Nimic nu e pierdut, dar lupta continua
Puterea ratiunii rezista cu greu,
Milenii se scurg, dar lupta continua,
Continua-n prezent, continua mereu...

[NOMANIC]

Povesti fara-nceput
Si fara urmare,
Povesti petrecute
La tarmuri de mare.

Spre cer se ridica
Parfumuri suave
Si umbre se joaca
Printre epave.

Flori de nisip
Pe plaja-nfloresc
Si pene de pasari
Ca frunze la cresc.

Pe cer, pescarusii
Se zbenguie-n van
În apa înoata
Pesti albi de portelan.

Doi astrii iuti pe cer se plimba
Si cauta a se-ntâlni,
În raze moi sa se cuprinda
La fel ca doua fiinte vii.

Si vântul goneste nisipul de aur
Nisip prefacut din colti de balaur.

[NOMANIC]

Nimic din ce-a fost nu mai este,
Nimic din ce e nu va fi
Nimic din lume nu traieste,
Tot ce exista va pieri.

Nici viata vesnic n-o sa fie
Schimbata dupa soarta,
Trecând din apa în pustie
EA o sa fie moarta.

Când peste zeci de mii de veacuri
În spatiu, printre galaxii
Pluti-va un punct firav de viata
Ce moartea o va întâlni.

Si cu acest din urma suflet
Care s-a stins în infinit
S-a întâmplat un lucru straniu:
Caci Moartea însasi a murit.

Nimeni n-a scris ce s-a-ntâmplat,
Nimeni n-a fost de fata.
Când Viata nu e-n Univers
Nici Moartea n-are viata.

Deci viata face sa dispara
Dar sigur, e mai bine zis
Nu despre Viata :ca omoara !
Ci Moartea :ca s-a sinucis...

[Arwen]

Nimeni nu mai vaneaza ingeri
pentru-a le smulge penele
din aripi spunand:
ma iubeshte,nu ma iubeshte...
Doar in visul meu culegem
sunete dintre nori,
le amestecam shi construim viori,
ne jucam printre coardele lor imense,
ne luam la-ntrecere cu orbii
pe care-i intalnim.
Ciudat...ghicitorii in pietre
ne canta muzica norocului.