Zbor in nesomn

[Arwen]

Si zbor ; si zbor ; STOP ; de la capat.
Zbor, zbor; am picat ;picaj latent de viata sparta in cioburi de cosmar adorat in nefiinta.
Pic ; pic ; STOP ; de la capat.
Nu ma zbor ;nu mai pic ;m-am plictisit de eul meu bizar si gol de amintiri ;le-am uitat ;
Aberez !!!Amintirile nu se uita,se adora, se plang ;se slavesc ;nu se uita !!!
Dar eu le-am uitat ;sunt prea ignoranta in drumul meu, dureros de ocolitor ca sa mai am timp de ametitoarele trairi anterioare ;ma uita ele pe mine.
Sunt si atat ;verb ;ciudat de scurt si mintea mea un pic analfabeta se intreaba daca e suficient pentru a forma o fraza ;nu vreau sa stiu.
Nu scriu pentru fraze, pentru sens sau filosofie ; nu vreau ca nimeni sa rastalmaceasca ce scriu acum.
Limite lipsite de metafore, comparatii si cuvinte, unul dupa altul, puncte de suspensie.
Si ceaiul se raceste ; aburii astia !!! De ce se mai ridica ?
M-am calmat, parca as plange,dar descatusarea m-ar adormi ; somn patetic de fiinta nestiutoare.
De ce as stii?Ca sa raspund la intrebari?..Eu nu raspund la intrebari ; n-are cine sa ma intrebe
As incerca o metafora, dar probabil ca vor fi doar cuvine succesive fara valoare concreta.
Am uitat cheia casei in buzunarul de la piept al armurii ruginite ce imi acopera trupul de secole desi sunt copil si dorm iepureste sperand ca o banala si uitata specie pe cale de disparitie.
Cercetatorii intarzie ;poate ca nici n-or sa mai vina ; ii astept totusi, conditita ce mi-au impus-o stramosii ma obliga si ii privesc cu dispret pentru asta.
dispret = (prin definitie) sau mai bine nu : dictionarul e mult prea departe, iar eu mult prea aproape ; departe de ce? de incercare.
Parca mi-e somn.Si e cald : putrefactie a spiritului.
Totusi am sa ma duc in pat am sa imi aproprii ploapele ca sa pot astepta cosmarul ce nu ma cruta niciodata.
Mi-a devenit prieten de suspine.
Plec sa ma regasesc in latenta si patetism ironic pentru ca stiu ca maine inima imi va bate tare iar eu ma voi stradui sa respir mult prea cald.
Si totusi gheata respira 1, 2, 2, 3…
Uitasem sa numar.Poate e din cauza ca mi se inchid ochii mult prea repede ;mult prea des ;
Am ametit de la clipirea asta uniforma.Mai bine nu clipesc deloc ca si cum ar fi posibil.
La mine ;orice ;daca vreau ;
Desi stiu ca sunt comuna si mediocra.
Mi-e frica.

[Ira_Melanox]

Deschid ochii. Simt ca ma misc, sunt la fel de grea ca vintul, plutesc pe un fluviu si simt cum din acea miscare mi se defineste in fata ochilor pina acum intunecati si goi o turbulenta, o spirala...
Ma scufund intr-un ocean de stele si incep sa le recunosc pe fiecare... Simt ca aceea, care paleste straniu cind si cind se va stinge si va lasa in urma plingerea materiei... Simt ca cealalta, din mina mea dreapta isi impartaseste fiinta cu eternitatea, dar nu acum, ci peste milioane de ani. Trec printre ele, prin ele, le simt fierbinteala, fiecare atom din corpul meu le recunoaste... pentru ca ele sunt acei atomi.
Trec prin coama fantomatica a unei comete si simt cum acele de gheata imi inteapa obrajii.
Dar eu nu mai sunt eu...
Apoi din mine se naste o stea. In izbucnirea aceea de energie, simt ca ma nasc odata cu ea, ca ma topesc in plasma fierbinte, ca devenim una, si-mi amintesc ca azi incepe iarasi lumea.
Vad in jurul meu lumina fluida, multicolora, care invaluie si reuneste totul; din ea pornesc ca ramurile unui copac fulgere spre fiecare fir de praf care a existat si care va exista vreodata, spre fiecare fiinta vie sau nevie. Este pretutindeni prezenta si totusi nicaieri, este clipa din vecie, pentru ca timpul nu s-a nascut inca.
Vreau sa ma indepartez, sa vad totul, dar nu pot, ceva ma opreste... Si atunci imi dau seama.
Infinitul imi este accesibil, pentru ca in mine se afla totul. Particulele infime care ma compun sunt circumferintele altor Universuri infinite, in mine se nasteau si mureau stele, in mine calatoream fara sa am nevoie de simturi; eu eram acel mediu familiar; eu eram Universul...
Dar de ce nu pot sa evadez ? De ce am senzatia mereu ca sunt prinsa undeva, ca in tot acel infinit exista o granita ?
Pentru ca limita sunt EU...