Din si prin durere infinita ne nastem si renastem toti

[GunX]

Sunt singur.

Sufar. Sunt haituit de mintea mea, Sunt inlantuit de greutati imense, si desi stiu ca trebuie sa evadez, nu pot. Strabat un labirint inghetat fara iesiri din care lipseste cerul de deasupra, un labirint fierbinte cu ghimpi pe pereti care cresc incet incet si ma zgarie cand trec prin ei, si aerul are gust de otrava. Vad pete de sange amestecat cu lacrimi pe podeaua pe care fug si alunec pe ele. Ma uit la ele, intorc capul apoi inchid si strang din ochi si deodata totul se prabuseste, nu mai am unde fugi, cad intr-o groapa de un intuneric infinit. Strig in cadere si ecoul pare ca rade in hohote.
Ma incordez si solul rece cu pietre ascutite ma izbeste fara mila si imi pierd suflarea printre gemete de durere. Sunt la pamant, nemiscat. Imi aud bataile inimii si suferinta ma inunda in tot corpul apoi imi lasa sufletul sa mi se scurga incet incet. Parca nici sa mor nu mai am putere. Ma racesc treptat si totusi la un moment dat simt ceva alaturi. Intind mana si dau de ceva cald. Am dat de tine, te ating. Mai era cineva acolo, prabusita, la fel ca mine. In intunericul de nepatruns, vorbim in soapta si desi nu ne vedem deloc, ne simtim alaturi. Acum stiu de unde erau urmele de sange si lacrimi de sus. Inteleg tot. Simt totul cum ma doare ingrozitor de tare si totusi zambesc. Nu mai vreau sa mor.

Nu mai sunt singur.

[GunX]

Mai postez cateva prostii, izvorate din aceeasi "sursa", poate va plac, nu sunt chiar *la fel* cu prima, dar oricum le pot sterge in 72 de ore maxim (parca)

"....si stand asa intr-o interminabila ora de curs ce durase deja mult prea mult, confirmand si demonstrand totodata teoria cuantica a relativitatii spatiu-timp a lui Enstein, plictiseala mea a atins cote maxime. Parea ca accelerez intr-un tunel de vant infinit unde orice viteza ai avea de fapt stai pe loc. Simteam cum se scurge timpul pe peretii interminabili ai salii, si pana si vocea profului parea ca iese dintr-un walkman cu bateriile terminate, lent si greoi, practic totul se misca cu incetinitorul. In timp ce stiam pe de rost numarul barelor de la calorifere, toate inscriptiile de pe pereti si puteam reface si desena perfect din gand imaginea tablei umpluta cu simboluri de neinteles ca intr-un episod din Dexter, m-am trezit mazgalind pagini intregi cu floricele, avioane, case, paralelipipede si labirinturi. Cred ca a fost cursul cu cele mai multe pagini desenate si cele mai putin litere scrise. Deja mana imi contura aberatiile ce prindeau singure forma in varful degetelor in mod automat si nu mai gandeam nici ce fac, nici ce scriu, noroc cu automatismul creierului de a monitoriza functiile vitale, ca altfel poate uitam si sa respir sau sa imi bata inima. Si in starea asta de transcedere catre o lume rece si incremenita, am simtit ca prin vis privirea colegului peste umar deasupra foilor negre de pix irosit aiurea, iar vocea lui in soapta, dar asurzitoare m-a trezit la viata:

"Cine naiba e fata asta si de ce ai umplut atatea pagini cu numele ei ??"

[GunX]

..si am la mine un fir de par de-al ei. Aproape i l-am furat, i l-am smus din mana cand l-a cules de pe umar. Am glumit ca voi avea ADN-ul ei si o voi putea clona. A protestat putin dar apoi nu prea i-a pasat, in fond e doar un fir de par. Un fir ce il port la mine mereu oriunde ma duc. Ma mai uit la el din cand in cand, il intind de la un cap la altul. E lung. Ma speriu ca imi va scapa si il voi pierde. A fost al ei. Parca inca ii mai pastreaza parfumul. Il invidiez. Dupa dimensiune e clar ca a crescut intr-un timp destul de mare. S-a nascut incet incet alturi de alte fire. A fost cu ea o perioada semnificativa. A facut parte din corpul ei un timp, dar acum nu mai face. A cazut. Poate a fost prea slab. Sau poate a fost rupt dintr-o miscare inocenta. A fost mangaiat, pieptanat, fluturat si privit, dar acum s-a desprins. Firul acesta facea parte din parul ei absolut superb. Undeva acolo unde a fost el, a cunoscut-o in toate situatiile. Nu se ferea de el nici cand era goala, nici cand se imbraca si il aranja in fata oglinzii devenind dintr-o "simpla fata", o tipa extrem de eleganta, dar nici cand se credea urata, nefericita sau vulnerabila. O ajuta sa arate atat de incredibil de bine. Cat a fost cu ea a vazut-o fericita, suparata, trista, bucuroasa. As vrea sa mai pot vedea in oglindirea lui rosiatica cum este ea in timp ce doarme, in timp ce mananca, cand face baie, cand se plimba, cand invata, cand se relaxeaza, cand iubeste sau cand uraste. Era un fir de par egoist, plasat in stanga figurii ii cadea mereu pe fata sa o jeneze, doar doar o sa il atinga, o sa il ia cu degetele ei si o sa il puna la loc. A fost insa desprins de ea intr-un mod neasteptat si brutal. Fusese obisnuit sa fie taiat, doar retezat, iar durerea dupa citeva secunde trecea si era tot cu ea. Dupa aceasta ,spaima ii trecea. Urma sa fie din nou privit si periat cu drag, mangaiat si admirat. Desi a cazut, paradoxal, aceste actiuni de contemplare nu au disparut cum era de asteptat.

Doar ca acum este al meu...

[GunX]

E noapte

E intuneric. Atat de liniste. Deschid ochii si ma uit in sus. Stele. Atat de multe. Atat de multe stele. Unele lucesc de te orbesc, altele de-abia palpaie. Incearca sa spuna ceva. Le ascult. Nu mai palpaie. Doar stele. E asa de liniste. Imi aud inima. Bate incet de tot. Incet si totusi regulat. De ce o ascult mai atent, parca de aia bate mai tare. Mi se face frica. Simt fiecare incordare atat de puternica si presiunea sangelui ce pleaca impins din ea atat de zmucit, iar cand se relaxeaza mi-e frica ca nu o sa mai zvancneasca a doua oara. Bate foarte tare. Cat poate sa fie de puternica. O aud perfect. O simt ca face parte din mine. Inchid ochii si ma gandesc. Cum pot sa o simt ? Totusi bate incet. Incerc sa o ating. Incerc sa imi impreunez mainile pe piept si nu pot. Ce naiba ? A, am ceva in brate. Strang din ele, tare. Se trezeste. Deschide ochii usor si se uita la mine. Ma cutremur. Doamne, cat e de frumoasa. Zambeste larg si ii inchide usor la loc. Ii inchid si eu. Stele. Nu era inima mea. Nu auzeam bataile inimii mele, ci ale ei. Zambesc si o strang si mai tare in brate. Desi abia acum mi-am dat seama, ascult mai departe.... A adormit.

S-a facut ziua.

[Arwen]

Deschise ochii ushor, tremurandu-shi genele dese.... Realiza ca masa de metal pe care se afla fusese introdusa intr-un reactor laser... lumina albastra shi rece ii scana trupul regulat facand pauze prelungi asupra parului.
Brusc, operatziunea se termina shi se trezi afara, in laborator...
Peretzii erau metalici, sugerand raceala shi tehnic... Privi obosita in jur shi, spre surprinderea ei, se remarca intinsa pe o masa paralela cu a ei... prima idee care-i veni in minte a fost ca era vorba despre o imagine in oglinda... Se calma, gandindu-se la minunatele efecte ale tratamentului aspura sanatatzii... se gandi ca foile albe nu-i vor mai zacea de-acum inainte in fatza-i neprietenoase... va putea iar sa mazgaleasca floricele, casutze shi nume... prinse puteri shi se ridica...dar mare-i fu mirarea cand realiza ca alaturi de ea zacea o sora geamana perfect identica... O atinse ushor, dupa care-shi retrase mana cuprinsa de raceala molipsitoare a clonei....

[Ira_Melanox]

E rece.
Traiesc intr-o lume de gheata, in care singuratatea pune lacate fiintei mele. E numai stralucire, dar e dura, si taioasa ca diamantul, si totusi nu o simt ostila, pentru ca face parte din mine. Incerc sa-i gasesc frumusetea privind stralucirea stelelor de zapada, si, desi ceva dinauntrul meu imi spune ca nu este completa, nu-i pot simti imperfectiunea... si inima care ar fi trebuit sa imi bata in piept a amortit, s-a transformat intr-un cristal inghetat, si a incetat.
Din cind in cind gindurile mi sa materializeaza cu de la sine putere in monstri cristalini, cu contururi aproape imperceptibile, dar stiu ca sunt acolo, si stiu ca ma asculta atunci cind ecourile vorbelor mele ratacesc in catacombele inghetate... Uneori, chiar si vorbele par sa dobindeasca aceeasi materialitate cristalina, care-mi defineste cochilia, si par sa se aseze pe peretii de oglinda ca niste turturi de gheata...
Dar ce se intimpla?
Brusc, vad undeva, in iluziile acelor oglinzi o silueta. Te-am vazut pe tine... Unde pasesti aduci cu tine primavara care nu mai credeam ca exista, si o infinitate de culori inlocuieste argintiul straveziu si mort. Imi soptesti ca exista si altceva dincolo de monstri, si ii faci sa se naruie cu o rasuflare fierbinte, plina de dragoste. Lumea mea mica incepe sa se cutremure odata cu mine, si aud undeva, infundat, un sunet... si inca unul... sunetele incep sa se succeada din ce in ce mai repede, pina cind definesc o cadenta...
Incet, cind simt cum ma invaluie caldura imbratisarii tale, imi dau seama ca mi-ai facut inima sa bata din nou.