I.

[Arwen]

Valurile mici ale lacului inverzit de caldura insuportabila se spargeau ushor de malul noroios de la marginea padurii. Am cutreierat padurea asta atatia ani, ii cunosc fiecare incheietura pagana, fiecare colt, fiecare tresarire haotica. Dar, parca, niciodata nu m-a istovit mai mult ca azi. Sa fi fost de vina soarele? Alah s-a maniat. Si nici n-a mai vrut sa permita stelelor sa-mi arate drumul. Trebuie sa-mi spal mantia... si turbanul. Bine ca sunt negre....Ben Ardun, ai ajuns de mila copacilor!!!
Un fosnet! Imi scot hangerul si ma ascund dupa o tufa de alun... Unde-or fi iasomiile din Ar`gahd? Un coif stralucitor aparu la orizont. Calare pe un murg alb, in zalele-i stralucitoare... parca ma ignora... Pasesc in urma pasului domol al calului, trec prin spatele lui si ajung la Ali, murgul meu. Incalec in graba si-l urmez.
-Ziua buna, straine... Eu sunt Ben Ardun, stapanul tinutului Ar`ghad.
Cavalerul isi continua drumul tacut, de-abia tinandu-si echilibrul in lancea roasa de rugina, indoita, pe ici, pe colo, de socurile turnirurilor.
Ii apuc haturile, oprindu-i calul. Ceva este in neregula cu crestinul asta... Paganii, Alah ii vede si-i transforma in stane...
Ii leg calul de un copac, dupa care ma uit cam disperat in jur dupa niscai vreascuri. Intocmesc un foc, intr-un tarziu dupa eforturi indelungate. Strainul, nimic.
-Uite ce e, crestine. Am o traista de merinde. Daca binevoiesti s-o impati cu mine, bine, de nu, ramai in tinichelele tale.
Se lasa seara, se face din ce in ce mai racoare. Incep sa-mi privesc hangerul. Cat de idiot poti fi sa-l arunci asa, cu nepasare cand ai langa tine un strain care nici macar nu binevoieste sa raspunda la binete. Imi pipai punga de galbeni de la cingatoare. Or sa-mi ajunga pana la Mecca. Acolo nu voi mai avea nevoie.
Imi intind ciolanele ostenite la radacina copacului, privindul pe companionul meu cel tacut si nemiscat. Cred ca m-am gandit destul la el. Cand voi ajunge la Mecca voi strange o avere. Ma voi intoarce in Ar`gahd de zece ori mai bogat, iar Ahmed va invata sa ma respecte. Imi voi intande matasurile in toate targurile...pana cand voi simti ca nu va mai putea rabda. Intr-o buna zi va veni la mine sa imi arunce in fata asta. Ceva rece si placut imi atinse gatul. Deschid ochii.

[Assassin]

Scurta miscare a salvarului ma facu sa slabesc pentru o clipita stransoarea hangerului meu asupra gatului strainului din fata mea, suficient pentru ca acesta, cu o miscare iscusita, sa ma dezarmeze si sa se suie deasupra. O privire iute aruncata catre cadavrul din poienita pe care nu il observasem de intaia data imi intari convingerea ca aveam de a face cu un dreptcredincios viclean si dibaci in ale luptei, asa ca nu am zabovit si am infascat un pumn de praf pe care i l-am aruncat in ochi, departandu-ma totodata de el.
Pentru o clipita paru ca timpul se oprise, asa de vajnica ii era privirea plina de scaparari de manie. Nu schitai nici un gest de teama ca strainul pe care voisem sa il praduiesc ar putea sa ma rapuna profitand din nou de vreo slabiciune de-a mea. Deodata, dreptcredinciosul arunca hangerul meu jos si ma pofti cu o miscare aproape imperceptibila sa ma asez langa el. Imediat ma aruncai in genunchi si incepui sa fac adanci temenele:
- O prea marite sultan! Iarta-l pe robul tau ce a cutezat sa te jefuiasca, doar foamea care a pus stapanire pe tribul meu in urma pustiirilor facute de necredinciosi m-a indemnat sa incerc a savirsi aceasta fapta necugetata. Rogu-te a-mi pune viata la adapostul falniciei tale si iarta inca o data pacatele nevrednicului tau rob!
Hotarat lucru, linguselile, smerenia si hainele mele ponosite parura a il indupleca pe strain care in sfarsit se destinse, desi zambetul sau nu prevestea nimic bun privind legamantul de supusenie pe care i-l propusesem:

[Arwen]

- Umilule rob al lui Allah, daca te-ai fi uitat mai cu bagare de seama la straiele mele ai fi inteles care este locul meu de bastina. Dar ma onoreaza supunerea ta si asta ma face sa cuget la juramantul tau de credinta si loialitate. Am nevoie de un scutier. Accepti ofereta mea generoasa?
La prima vedere nu parea a fi un nefericit de talhar. Dar daca ma gandesc mai bine... ce sultan maret mi-ar imprumuta obiceiul si si-ar apara orgoliul la un turnir, imbracat in zale lucii? Cuget ca acest Ben Ardun este ambitios... Dar cum nici lui Othello nu i-a fost lunga soarta... Doar gandul ma tulbura..
-Sa mergem, atunci, bravul meu scutier, acolo unde ne-o duce cararea aceasta serpuita precum gandurile tale. Dar, Ben Ardun... am o intrebare ce imi macina ratiunea de ceva vreme: straiele mele, oare, rostesc mesajul providentei tale?