scris in graba

[Hackett]

Zo'Har - Pe Urmele Lui Al Simmons In Erebus

Este noapte in Melmar - shi noaptea in aceasta regiune este intotdeauna mai frumoasa decat oriunde in Faraway. Aici in fiecare noapte cerul e greu de stele, frematand de viata parca , astrele licarind shi schimband parca idei ce , pentru o clipa , par a fi accesibile si celui ce le priveste atent.

Stau intins pe plaja alba a Melmarului - lunga , nesfarsita plaja din Melmar - culoarea ei alba e atat de nefireasca sub lumina stelelor - parca intreagul Nuan Ri - raul de stele ce strabate bolta vizibila - s-ar oglindi in mare . Ma gandesc uimit ca - de fapt - in coaja mea de materie, atat de mica shi de limitata , pot cuprinde cu mintea tot Universul - toate astrele - toate vietzile acestui pamant ...


De ce imi vin in minte aceste imagini tocmai acum cand socotelile mele cu viata s-au incheiat? De ce acum cand adevarul a iesit in sfarsit la iveala spre deznadejdea noastra - a tuturor...

e drept ...?



N-am fost niciodata un mag prea stralucit , ce-i drept , desi multi mi-au spus ca darul imi fusese dat . Cred ca n-am avut niciodata suficenta vointa sa incerc la nesfarsit o vraja pe care nu o reusesc din cateva incercari ... pur si simplu nu am rabdare. Dar asta m-a facut sa caut mereu, o cautare neobosita - caci scormonitul prin biblioteci nu pare sa ma plictiseasca niciodata - noi carti , noi vraji, incantatii si metode , si sa le incerc pe toate.

In seara cu pricina gasisem un opus vechi, al carui titlu cu greu l-am descifrat : "Erebus - Al Saptelea Iad". M-a intrigat, bineinteles . Stiam tot ce putea sa stie un nemuritor despre iad si cele sase trepte ale sale. Dar a saptea ? Ce se putea ascunde acolo? Un loc special de ispasire ? Curiozitatea a invins si am deschis cartea, impotriva ratiunii. Dupa o saptamana sau doua de descifrare am ajuns la concluzia ca , in afara de incantatia pentru transportarea in Erebus nu are rost sa am obosesc prea mult cu tradusul, restul - cateva legende criptice, cateva schite trasate prost - nu explicau de fapt nimic ...

Asa ca - in febra declansata de lectura , combinata cu un entuziasm nesanatos , am hotarat sa ma duc sa vad cu ochii mei ce se intampla acolo.

Timp de cateva zile mi-am pregatit plecarea, mi-am adunat puterile, apoi am purces ...

Dupa incantatie ( complicata ce-i drept...) "excursia" a durat o clipa. Dupa ultimul cuvant am deschis ochii in fata portii ferecate a Erebusului.

Am impins-o si apoi am vazut ...

In fata unui rau de foc legati cu mainile la spate, legati la ochi, stau aliniati oameni - un sir destul de lung- pe sub legaturi li se scurg lacrimi ... De cealalta parte a raului zaresc, apropindu-ma barele unei inchisori. Printre ele ies maini - multe maini - maini in armura , maini stranse in pumn, maini cersind, maini rugatoare. Le simt spiritele - eroi - nobile, puternice, oameni care au tinut in pumn destinul faraway-ului. Campioni, semizei, vrajitori puternici ... pot chiar recunoaste cateva legende - Endril, Opposite, Didrik Arildsson si alti eroi ai vremurilor stravechi pe care numai povestile spuse la gura sobei ii mai amintesc ...

Simt cum ma cuprinde furia. In maini simt o furnicatura usoara - energia se aduna ... simt cum puterile imi sporesc - ENORM! - nu am cum sa le stapanesc ... EI! EI imi dau puterile lor - ei imi dau forte pe care le-am banuit, numai - ma simt invincibil, ma simt indestructibil ...

Apoi se facu liniste ... Sunt ca o sageata intinsa in arc ... Clocotesc de forta si energiile mele sunt nelimitate acum ...

Apoi - in intunericul de dincolo de gratii aparu ea ... O silueta firava, cu ochi stralucitori ... Nuala - am simtit un val de forta venind si l-am primit - era doar un mesaj ... "E cartea ta Zo'Har - puterea mea iti apartine - IA-O!!".

Imi facu cu ochiul si imi zambi - in sinea mea ii zambii si eu ...

Puterea ei se alipi, si a mea , pe care o credeam deja nelimitata, pali in comparatie cu a ei ...
Bratele mele sun pamantul, stelele si tot ceea ce a fost si va fi ...
Toata puterea se concentreaza la varful degetelor mele .

Si lovesc .

Fara efect.

Nici unul.


Lumina orbitoare se stinse si sunetul impacutului fu absorbit de pereti.

Sunt singur.
Cu ce legati la ochi.
Dincolo de bare , cea in a carei carapace firava salasluieste toata puterea universului, pronunta un singur cuvant :

"Apocalipsa."

Nici un tremur in vocea ei.Enunta un simplu fapt.
Apoi tacerea.
Asurzitoare.
Apoi intuneric.



Sunt confuz. Intunericul ma invaluie.Nu vad nimic , desi in intuneric ar trebui sa vad ... Apoi , deodata - o lumina. E stralucitoare ca un pixie dar de marimea unui punct .

O voce se facu auzita - "Hai sa mergem!"
"Dar trebuie sa-i salvez! TREBUIE ..."
"Nu poti. Mai bine nici nu te mai gandi."
"Dar cine sunt toti aceia? Am recunoscut cativa ... dar restul ?"
"Sunt Eroii Faraway-ului! - toti - pana la ultimul... Cei mai buni..."
"Si cei legati la ochi?"
"Sunt cei care i-au creat si apoi i-au abandonat... Cum am spus - mai bine nu te mai gandi..."
"Atunci Faraway -ul ...?"
"Ai fost adus aici pentru a fi salvat nu pentru a-i salva pe ei... cat despre Faraway ... ei bine ... nu te poti intoarce..."
"Cum?!??!? Dar voi incerca - pe toti zeii!!"
"Chiar daca ai putea - n-ai mai avea unde ... Nu te mai gandi ..."

Prind in pumn lumina shi o faram...
Din nou tacere si intuneric ....

Sunt dezolat.Ruinat interior.Oare si eu voi fi abandonat sau va exista mila pentru mine ? Mi-a mai ramas cutitul ...

NU VOI FI TRADAT!!!!


well ...

[Praetorian]

Cu un suras amar fata ii intinse mana si il stranse usor.
- Nu prietene Zo'Har, nu ai fost abandonat. Doar ca ai ramas singur. Singur in tot tinutul asta plin de legendele timpurilor glorioase. Vechii eroi au abandonat lupta. Armurile lor au ruginit, sabiile li s-au frant, vointa i-a parasit. Acum sunt doar umbre si ceatza. Majoritatea sunt prizonieri in Temnita Tacerii. Cativa au fost izgoniti. Va dura ceva timp, pana se vor fi strans alti eroi in armuri stralucitoare si cu stindardele fluturand.
Sau poate ca ma insel. Poate daca strigi mai tare, daca te straduiesti mai mult, poate ii vei trezi la viata, poate le vei da din nou putere si dorinta de lupta. Poate Faraway-ul va fi candva ceea ce a fost, sau poate ca va fi altceva... Soarele trebuie sa rasara din nou in Melmar. Dar pana atunci trebuie sa ne retragem, sa ne facem un plan dupa care sa actionam.
Sa urcam pe inaltimile ametitoare ale Platoului Ecoului si sa strigam numele eroilor care au mai ramas. Poate vor strange randurile. Poate se vor ridica la lupta. Eu nu le stiu pe toate, dar striga-le tu, sau sa le strigam amandoi. Ecoul le va duce prin toate vaile si dealurile Faraway-ului. Daca se vor auzi strigati, poate ca vor raspunde.
Daca nu cumva au alte batalii de dus.

[Arwen]

Am deschis ochii, asteptandu-ma sa-i vad din nou pe cei doi, pe care-i zarisem mai devreme trecand de poarta cea mare.
O clipa mai devreme se tineau de mana. Imi privesc trupul incatusat, incercand sa gasesc o varianta de a ma deprinde de acolo...
Nu am puterea decat sa scriu... scuze... sa cer iertare celor osanditi... Dar nu mai vad... Sunt legata la ochi, iar legatura mi se strange din ce in ce mai tare. As vrea sa-i strig pe cei doi... Sa se intoarca...
Brusc, intrezaresc papirusul si tocul meu vechi...
Privesc in juru-mi din nou. De jos pana sus este perete negru si, parca atat de rece... Incerc sa-mi misc picioarele, reusesc cu greu sa fac un pas in mocirla in care sunt. Sunt imprejmuita de coconi imensi cu rasuflari putrede.
La o aruncatura de bat est o usa de unde vine lumina. Ma indrept intracolo si privesc. Ah... fir-ar sa fie... lumina asta ma orbeste...
Soapte...

-Uite-o...
-Ea este...
-S-a intors?
-Putin probabil...


Vorbesc despre mine si ma prives ostil si soptesc in continuare, fara ca eu sa-i mai pot auzi. Trebuie sa invat sa-i ascult. Undeva, intr-un colt, o umbra inalta rasari, indreptandu-se apoi catre lumina. Silver... Ce-o face aici???
Incep sa-mi amintesc vag... franturi...precum bucatzile altarului din Sala Sfatului...
Sala Sfatului... Acolo trebuia sa ajung... Acolo trebuia sa ajungem toti, sa ni se dea Vestea...
Alerg spre iesire... Trebuie sa-i ajung pe cei doi din urma. Daca ei nu vor sa-i salveze, atunci o voi face eu.