Dedicated to the one I love

[m3]

Pentru prima data (inclin sa cred ca va fi si singura) postez aici ceva. Ceva venit de undeva. De unde va veni (sic!) si restul.

POATE

Am vazut ca te ascunzi de mine.. de tine.. de ceva..

Poate inca ma mai iubesti si ti-e teama ca viitorul te va gasi alaturi de mine, poate ca ti-e mila de (sustii tu) suferinta mea atunci cand ne vedem sau/si vorbim, poate ma dispretuiesti si nu iti mai face placere nici vorba, nici prezenta mea, poate ti-a interzis actualul prieten(iubit) sa ma mai vezi, poate nici nu trebuia sa-ti interzica pentru ca nu m-ai fi intalnit oricum...
Poate...
Poate ca, vazand mailurile pe care ti le voi trimite zi de zi iti vei schimba adresa de mail sau poate, si mai simplu, vei da ignore, poate ca ai facut-o deja si astfel nu vei mai citi aceste randuri niciodata. 7Poate ca nu mai stii sa-mi apreciezi poezia sau poate nu mi-ai apreciat-o niciodata...
Poate ca faptul ca m-ai mintit a fost "singura promisiune" pe care ai incalcat-o vreodata... Sau poate ca a mai fost una, tot "singura" pe care ai incalcat-o... Cum a fost aceea cand ai promis unui iubit, unul din multii, dar singurul, de fapt, ca veti fi prieteni dupa ce va veti desparti...
Poate ca acel spirit, despre care poate crezi ca poate inca te mai iubeste, vrea sa iti vorbeasca asa cum vorbeste unui prieten.. asa cum poate a vorbit cu tine de atat de putine ori, inainte sa-i respingi eforturile cu atata cruzime...
Poate el nu vrea decat o sincera prietenie, ca acea pe care ai vazut-o tu la inceput... Poate el vrea sa te intrebe daca intr-adevar l-ai inselat in acea noapte din acea localitate, in acea cladire, cu acel baiat din acea grupa, alta decat a ta, tu fiind singura persoana din grupa ta care a petrecut noaptea acolo... ("6-7 noi...")
Poate ca ar trebui sa-l asculti, sa vezi ce are sa-ti zica, de fapt, si sa nu lasi himerele imaginatiei tale sa va tina departe... Poate ca vrea sa se elibereze in sfarsit de anumite sentimente de vinovatie, regrete, sentimente, resentimente care il chinuie si care nu-l mai lasa sa fie asa cum ii placea cu ceva timp in urma sa traiasca, sa evolueze...
Poate ca e inchis intr-o crisalida si poate ca tu trebuie sa fii primavara care sa-l ajute sa evadeze din inchisoare...
Poate ca s-ar bucura mult daca ai fi tu, Lu...
<<Mai da-mi un telefon sa vezi daca treaiesc, mai cheama-ma cand vrei, ca-mi faci placere>>; poate ca fraza de mai sus a auzit-o de la un mare cantaret si i-au ramas in suflet...
Poate ca... EL va fi fost cel mai bun prieten pe care ti-a fost dat sa-l ai vreodata[/color]

[Arwen]

Am cautat in 7 luni si zeci de stele
Rug de dorinta si magic-armonie,
Si am secat cu ura sute de cismele
Ca sa gasesc un mic crampei de bucurie;
Strigand a disperare si pustiu amarnic
Probabil c-am sa mai plutesc pe-aceasta lume,
In leagane de-otrava si in balci sarcastic,
Dar n-am sa aflu cantul dulce-al vechiului tau nume.
Mi-e duhul ars, pustiu si plin de tina,
Iar ochii nu-mi mai vad decat venin,
Nu stiu de mor sau umblu fara tihna
In lumea asta mare, plina de suspin.
Mi-e teama dar, sa te mai gust o data,
Mi-e teama c-ai sa mori de-otrava grea si mare.
De-ai stii ce-a fost, de-ai stii vreodata,
De-ai stii amarul meu, durerea. Chemare:
A mortii, fara chibzuinta,
A uriciunii si eternei asteptari,
A goliciunii si a lipsei de vointa
De-a auzi inert, grotesc, perenele chemari.
Mi-e noaptea sora de tagada si pacat,
Iar luna-mi frange aripi negre-n zbor marcat
De umilintele lumesti de peste ziua sura,
De proprii demoni si de lipsa de masura.
Dragonii mei imi sunt straini, departe,
Iar fata ce-oglindeste-a ta privire clara
E hada-dulce-amarui-sihastra,
E scarba-mila-sila in lanul de secara.
Ce vrei, de fapt, chiar de la Moartea insasi?
Vrei zilele sa ti le curmi fara de judecata?
Ai plange milione de de petunii. Sa-si
Faca zeii mila-sila-amar de tina-mi ne-mpacata.
Dar te iubesc etern de la distanta,
Din neagra mea mocirla,
Din fundul ros de iad, dar plin de rezonanta.
Chemarile-ti sunt mana,
Iar chipul-ti mi-e dojana,
Rusine mi-e ca sunt strigoi,
Departe-adanc inchis
De-al vietii clar suvoi,
In pivnite de taina.

[m3]

Purtam fiecare o dragoste-n noi
Dar eu pentru tine si tu pentru altul
Si focul ne mistuie crunt pe-amandoi
Eu ard pentru tine, tu arzi pentru altul
In vis vad obrazul tau, delirand
Dar tu, in visare, il vezi doar pe altul.
Ce ne ramane sa facem?Traim, doar iubind,
Desi eu eu tine, tu, totusi, pe altul.

m3

[altceva]

E primul meu post pe threadul asta. Parca simteam nevoia lui,insa abia acum am vazut ca el exista. Indraznesc sa-mi pun gandurile aici,ca intr-o vitrina. Cu toate ca "vizitatoarea" nu va intra niciodata aici sa le citeasca...


M-am asezat jos,pe nisip.
Privesc o plaja albastra,intinsa si stralucitoare.O stanca sparge valurile cu indaratnicia unui taur ce-si infrunta matadorul...Pufi albi plutesc prin aer,orizontul e albastru inchis si cerul plin de stele.Nisipul insusi este albastru...Iar un nor imi aminteste de tine.
Cand eram singur,nu aveam pentru ce trai.Banuiam doar ,simteam ceva nedeterminat.Ca o asteptare.Intr-un moment ai aparut tu.
Apoi viscolul mi te-a luat...
Pufii de papadii imi tin de urat.Am prins unul in palma si i-am dat numele tau,zambind si eu,si el de ideea care imi venise.Voia sa plece,si l-am mai tinut o clipa.Era speranta vietii,avea sensul lui...Ca si tine.
M-am tot plimbat atunci,cautandu-te zadarnic prin parfumul exotic al unei margini de padure.Marea imi uda gleznele,iar fiorul uitarii imi rascolea gandurile;oare daca m-ai uitat?Atunci cand gandurile noastre s-au unit...sau poate a fost doar o iluzie...eu am raspuns unei soapte,unei chemari.As fi vrut sa fiu raspunsul tau.Dar te-ai dus...
Cand s-a lasat seara,am venit aici si m-am asezat pe tarm,privind o imagine ce n-am vazut-o niciodata.
Acum e liniste,si doar sunetul valurilor strapunse de stanca mea "taur" imi canta incet...indepartat...o balada plansa.Vantul noptii se joaca prin nisipul de culoarea prafului de safire.Devin albastru,laolalta cu aceasta lume din care lipsesti doar tu.Luna isi spala trupul rece in valuri calde,apoi imi zambeste rusinoasa,crezand despre mine ca sunt admiratorul ei.Nu stie insa ca eu te astept pe tine.
Un crab mic imi aduce un colier de alge moi si perle stralucitoare.Acum pleaca grabit ,trebuie sa intalneasca o stea-de-mare pentru prima data si are emotii...
Nucile de cocos sunt pofticioase si vor si ele sa faca baie cu luna.Cateva mai curajoase se arunca din pom,se rostogolesc pe nisip aidoma unor mingii,apoi asteapta cuminti un val mai puternic...care le imbratiseaza generos si le duce in larg.Calatoria lor e mereu frumoasa,iar parfumul serii nu poate decat sa le incante si mai mult.
Am zambit.
Degetele imi numarau perlele ca pe niste matanii,nisipul se harjonea cu vantul,marea coplesea totul iar cerul....oh!...cerul...
Candva,am crezut ca esti venita din cer.Parul tau mereu tradeaza o usoara cosmetizare cu praf de stele.Iar zambetul...
Te priveam deseori si imi spuneam ca sunt singurul pamantean care are norocul sa intalneasca mireasa cerului.Faptura unica,suflet si glas de doina...trup plin de caldura si de furtuni...Imi imprumutai din stralucirea ta atunci cand stateam impreuna,iar alaturi de tine paream ca rupt din soare.Tu radeai si imi aruncai petale de flori pe umeri,apoi ma admirai...
Si imi era teama de tine...pentru ca erai mult prea frumoasa.Asemeni unei proprietare de magazin de vise,tu ascundeai misterul tau...rostul valurilor care se izbesc de tarm...rostul vantului care iti ridica suvite din par si ti le impleteste cu fire de nori...rostul ceaiului luand forma unui vas de ceramica....rostul tau in bratele mele.
Mi-ai ascuns cu farmec o poveste.Mi-ai daruit clopotei de diamant si cu cantecul lor mi-ai redesenat sufletul si inima.Am fost al tau intr-un vis...dar ai omis atat de elegant sa-mi spui ca pana si visele se sfarsesc.
Mangaierea plajei albastre e tot ce mi-a ramas acum...in urma ta.Si stiu ca la fel ca si tine,acest peisaj este zamislirea infima a unui vis de safire.Fara tine,fara acest loc,fara amintirea parfumata a clipelor petrecute cu tine...as fi o statuie.
Si sunt o statuie.Caci cine imi poate spune ce e vis si ce e real,si cui ii pasa...daca nu tie?
Si ce inlantuire de stele trebuie sa mai astern pe cer,astfel incat ajutat de lumina lunii...sa generez un joc unic...ritual de soapte si de sclipiri...cadou pentru tine?
Si cand pot crea cu acest nisip albastru,care acum mi se scurge atat de fin printre degete...o replica fidela a ta...raportarea ta tangibila la lumea simpla din care eu fac parte?
Si ce sarut ti-ar da viata?
Si ce suflare divina te-ar face sa zambesti din nou...de dragul meu?

[Arwen]

Hai sa-ti impletesc in priviri
dulci-albastre-suave amintiri,
sa-ti cant, sa-ti rad a fericire,
sa-ti conturez pe buze implinire.

Ti-e teama de-ai amorului fiori,
in care tot mustesti singuratati si zori,
inlantuind miracole si cast,
ce-ti izvorasc soptind a fast.

Imagineaza-ma in rauri si suvoaie argintii,
ce rar itesc in curcubeuri vii
si nori albastrii de-armonie
pe un crampei de bucurie.

Ma iarta, dar, de mi-e atat de teama
sa nu patrund in efemera faima
de om-neom ce-si trage slab povete
din scoarte acre si povete.

Mi-e frica si amar de suferinta,
a mea, a ta si-a lui, de nazuinta
si de blesteme aruncate in stihii,
de oful tau si-ale trecutului stafii.

Nu stiu sa-ti spun mai bine-acum
ce mult as vrea, cat timp, cat drum
de strabatut ar fi. Dar stiu ca mor
incet si lent de tine si de-al tau fior.

Nu ma pricep sa strig mai tare,
sa chem intregul cor de ingeri si chitare,
sa-ti spuna ei si sa-ti arunce-n zare
ghirlande stravezii de ganduri clare.

[bella mya]

Ma dor ochii cind ma privesti

Spui ca sint negri

Nu e adevarat.

Spui ca nu sint linga tine
si nu e adevarat.

Spui ca
mi-e frig si
ca mi-ai incalzi degetele cu fiorul tau
dar nu e adevarat

Ca dragostea poate orice
daca astepti suficient
dar asta este, stii si tu
o minciuna

nimic nu este adevarat
in afara de noi doi.

Iar ochii mei sint
foarte mov.

fii mai atent,
miine ai putea fi mintit chiar tu
cu nerusinare

[Arwen]

As vrea sa impletesc in stihuri
Atatea ganduri de dantela si matasuri,
Sa-ti cant iamb, trohaic in catrene
Eternitatea-n tremur lung si parfumat,
Uitat de zei de timp indelungat
Intr-un taram de bucurii perene.

[Baby J]

Impression

I've just spoken to someone about the one I love. THEY don't know it, HE doesn't know it...even I am trying to convince myself that I don't know it. But I do... I know that he could be my lover, so close, and yet so far away.
I might soon meet him. We'll just pretend that we don't know it, just like we do every time... we talk, we smile at eachother, we touch eachother accidentally, yet we pretend not to know it, not to feel it...the love that grows inside of us, that flashes in our eyes every time we look at eachother.
We simply don't have the strength to admitt it...our love. Such a burning, self destructive, sweet pain, denied even before existing....our love.

So I am writing to you, my love. It's happening again..I miss you so bad, sitting in a corner of my room, on the empty floor, all alone. My blood is rushing through my veines like fire, my skin is burning, my eyes as well, burning with your image printed on my retina, on my brain...I need you to be here, to feel you all over my skin, taking everything...giving me more...I love you with the most sinful passion anyone could ever love with, because you are so cruel, beautiful, insane, pure, mine..
And I miss you when I know that you are far, and I want you when I know that I can't have you, and it kills me to feel your scent on my neck, on my shoulders and on the the bed, where the sheets are still vibrating with your presence, for one night you have made love to me only by touching my lips with your fingertips...

[altceva]

Revin aici, de dragul ei.


E ciudat...
Poate ar trebui sa ma ingrijoreze, poate ca gandul ca nu sunt normal ar trebui sa ma sfasie in doua, sa ma faca sa-mi fie rusine, sa ma faca sa ma ascund, sa ma faca sa dispar. Poate ca ar trebui sa-mi pese.
Eu insa, am alunecat pe apele repezi ale unui parau de tine. M-am scaldat in valurile tale, mi-am umezit pielea cu racoarea ta, m-am intristat putin ca nu erai atat de adanca... Argintiul stropilor mi s-a strecurat in inima, si am devenit ca si tine, stralucitor. Si am inteles atunci pentru prima data ce inseamna sa te mistui de dorul cuiva.
Au trecut ore, zile. Prezenta ta inca arde in mine, imaginea ta nu dispare, parfumul tau nu se dizolva, vocea ta nu se stinge, culoarea ta inca se nuanteaza atat de viu intre culorile mele...
Parca am murit. Parca nu mai sunt eu. Parca totul pana acum a fost in zadar, si de-abia de aici incolo viata mea are un pret. Si nu inteleg, si ma tem, si ma zbucium, si secundele se succed intr-un tumult tot mai greu de suportat, si pietrele se aseaza toate in sufletul meu, una langa alta. O iau razna, si daca as putea, as plange. M-as plange pe mine, m-as scutura de pacat, de dorinta, de dorul asta arzator, de intreaga mea agonie, doar cat sa redevin senin precum un cer de munte... Dar nu pot plange, omul din mine e frate cu mortul din carca mea, si in tandemul asta trebuie sa-mi fac rostul. Mi-e ciuda. Desi mi-ai spus ca nu trebuie sa-mi fie...
N-am stiut cum e, pana acum. N-am simtit. N-am trait. N-am zburat. Apoi tu, m-ai cuprins in palme ca pe un porumbel si m-ai azvarlit in inaltul cerului, lasandu-ma singur intre norii pe care i-am iubit mereu, pe care i-am pictat razand si pe care i-am crezut ai mei. Norii insa sunt la fel de nepasatori ca si aripile mele, ce nu ma asculta. Si cad, si incerc sa ma agat. Si norii rad, si nu sunt decat pufosi. Si aripile mele nu ma ajuta, parca lipsesc. Si aerul se da in laturi pentru a-mi spori goana catre sfarsit. Si chiar si cerul ma imblasmeaza funebru cu arome de toamna...
In caderea mea, nu mi-e permis sa plang. Clipele exista pentru singurul motiv ca eu sa le percep lungimea, si sa le numar ca pe picaturi de roua ce-mi spala ochii in loc de lacrimi. Gandul ca sunt singur, ca nu e nimeni sa ma ajute, ma copleseste. Deznadajduit, privesc in jos, spre locul sterp unde voi atinge solul din nou, probabil cu iuteala boabelor de gheata zamislite de o furtuna crunta.
Ajung. Ma sparg. Tandari din mine sar inapoi in sus, doar cat sa se inalte o clipa si apoi sa pice iar, faramandu-se in alte parti mai mici si pulbere. Suflarea mea s-a stins, si tot ce-am fost pana mai inainte cu o bataie de aripi, nu mai e. Vantul sufla in vartejuri, imi imbraca praful de durere si mi-l duce...
Si tot ce ramane din mine e o lacrima pe pamantul arid, o lume intreaga spulberata intr-un gand, o fosta sfera argintie ce acum e doar noroi.
Si nu mai exist decat in amintirea ta, in franturile de imagini sterse, cand iti zambeam si ma topeam de dorul ochilor tai, chiar atunci, cand erai langa mine. Exist in taina plimbarilor reci pe strazile unui oras necunoscut, orasul tau. Si nu exist decat in gestul fugar al unor palme care se frangeau de emotia privirii tale. Mai exist si in parfumul uitat al unor petale de flori ce paleau in prezenta ta, ca mistuite de o invidie diafana. Exist in aerul rece ce se invartea domol in jurul nostru cand te-am intalnit, doar pentru mine. Exist in tacerea ta, cand iti muscai buzele si priveai pamantul tematoare. Exist in zecile de priviri ce te tintuaiu in seara in care am fost langa tine si nu m-ai vazut, cand nimeni nu te privea ca mine, cand nimeni nu respira doar pentru a mai prelungi cu o clipa visul tau nebunesc, cand nimeni nu se desfata cu surasul tau intunecat. Exist in parul tau de culoarea noptii, ce-ti incadra atat de misterios un chip pe care l-as fi sarutat cu blandete. Exist in mangaierea unui trup doar in imaginatia mea. Exist in randurile acestea, spaime launtrice zugravite cu zambetul pe buze, de dragul tau...
Nici nu visam ca voi ajunge aici. Si mintea mea e prea mica sa discearna "de ce" mi-e dat sa traiesc toate acestea, si sufletul meu e prea viu ca sa moara, tocmai acum cand l-ai uns cu dulceata rasului tau, cand te-am regasit dupa cine stie cate incercari.
Ma tulbura fiecare ora in care lipsesti. Aidoma unui fluture prins intr-o plasa de paianjen, prea puternic ca sa fie imobilizat, prea slab ca sa se desprinda de moartea lipicioasa, ma zbat cu spaima si tanjesc sa fiu iar cum am fost, nebun de frumos si frumos de nebun, datorita tie. Totul e un zbucium, o contractie de nerv, un protest impotriva firii si a naturii mele, o lupta a valului in peretele stancii, o frunza vesteda ce nu se desprinde de creanga ei, desi nu-si mai are rostul...
Ma tem pentru tine, caci sensul meu s-a sfarsit de mult.
Si singura alinare este mangaierea delicata cu varfurile degetelor pe un petic de hartie, hartie ce mi-ai daruit-o candva, atat de plina de emotie si de incertitudini. E singurul lucru palpabil, unica dovada a faptul ca nu esti doar zamislirea mintii mele in incercarea ei incrancenata de a stinge tanguirea unui suflet indragostit... de tine.

[Arwen]

I know no gift to bring to thee
Except the truth, my sword, my life.
One golden eye for blind to see,
No pain nor dirt, no death to be your wife.

I know no spring to bloom or grow,
No rainbow full of fair and grace,
But only essence that I owe
To beauty bloomed upon thy face.

I`ll sing no more the winds of May
And Gods that brought thy breath along.
I`ll sink myself in holly pray:
Gods bless me now to sing thy song.

[HapaGiu]

Moartea, dulce.

Alergand in negura gandurilor, ratacit in marea amintirilor
ma plimb, debusolat, in codrii, vaile, muntii, raurile vietii.

Merg pe poteca, tin drumul inainte, alerg in imaginatie;
alerg, alerg, din fuga vad aleasa inimii, dar
tot alerg si scap sa vad veninul durerii, sau nu vreau...
m-am oprit, am facut popas la tine draga.

Parca stau,dar totusi aleg,
parca ca imi sta inima in loc - la tine -
totusi alerg;
Fuge timpul cu viteza mintii.

visele incep sa dispara, simt ca se apune...
tot noi, tot mergem pe aceeasi poteca dreapta,
timpul alearga cu noi acum.
acum din nou stam, ne odihnim;

Ma spal in amintirile noastre, esti sirena din oceanul meu;
gata, s-a oprit! Timpul nu mai alearga cu mine, doar cu tine.
Mai fugi cat poti prin viata, lasa-ma aici pe mine,
tu ramai cu timpul, eu cu amintirea sa.

[Arwen]

Citeste-mi pacatul ca pe-o virtute
Si-mpleteste-l cu ura ce-o simti,
Amestec-apoi 3 stele pierdute
Si scrie-mi un stih in care ma minti:

Ca m-ai iubit, ca vei iubi mereu,
Ca ti-am fost inger, demon, vis,
C-ai sa ma regasesti in tril de ateneu,
Si-ai sa iubesti postura de proscris.

Nicicand eu nu voi sangera atat cat n-am
Nicicand n-am sa ma mai ridic la rang de sfant.
Sunt doar un vis incest in miez de hram,
Sunt doar un starv trandav far` de cuvant.

Eu aripi ca sa zbor nu am avut,
Nu stiu decat sa tavalesc iubiri,
In foc sa mistui pulberi din trecut,
Sa ma hranesc stupid si inutil cu amintiri.

[soimuletzu]

am mutat ceea ce postasem aici la threadul "Poesis"