Povestea baietelului care a salvat Ploaia

[Arwen]

In tinutul de poveste al portilor logodite cu cerul, arsita se instalase ca la ea acasa si nu dadea nici un semn ca ar vrea sa plece. Stapana absoluta peste gradini, livezi, vii şi inimi, se juca nestingherita cu viata, sufocand orice idee jucausa de rod. Parjolea iarba, chircea la sanul pamantului florile cu buze arse de seceta, culca la pamant lanurile uscate de dorul ploii, reteza frunzele imbatranite inainte de vreme. Lacul devenea suflet si se inalta catre cerul vaduv de binecuvantarea norilor. Soarele astepta cu lacrimi de foc pe obraz ivirea unei gene de umezeala, copt el insusi in propria sa vapaie. Fantanile se retrageau in adancul pamantului, din zi in zi mai sarace si mai ostenite.
Cautand iluzia de racoare a umbrei, gazele se rataceau printre ierburile fosnind uscat. Cosasii, orfani de cantec, nu mai aveau puterea de a mangaia, ca altadata, strunele verii cu parfum de iasomie. Iar trubadurii noptilor cu luna, greierii, cautau zadarnic printre frunzele triste un bob pierdut de roua pentru a-si alina setea.
Pasarile cerului se scaldau in tarana fierbinte, pe marginea drumurilor, naucite de caldura, la cheremul pisicilor. Dar pana si pisicile, imbratisand cate un coltisor de pamant mai racoros, in umbra gardurilor, preferau sa se scufunde in nemiscare lenevoasa si palida.
Vitele slabe se tarau in fiecare seara spre casa de la pasunea parjolita si aproape golasa, cu boturile uscate si fierbinti, cautand ratia de apa zilnica. Darul laptelui cu parfum de ierburi salbatice se imputina o data cu apa fantanilor.
Arsita ratacise pana si zambetele oamenilor acestor locuri, pana mai ieri calde si senine ca o paine aburindă. Jocurile copiilor tremura nesigur in aerul clocotitor si devin descantece pure, care cheama, pe inserate, o ploaie ce intarzie sa vina.

***

In incremenirea fierbinte a asfintitului, se aude un fluier, dulce si binefacator. Toata firea se rasfata, uitand de seceta si de foamete. Tac si copacii, uitand de vant si de roada putina, tac si lanurile toropite in valuri seci de spice, tac si fantanile uscate. Vietuitoarele vrăjite se ratacesc de arsita si viseaza. Parca totul s-a intors la binefacerea zilelor de cantec cand viata era dulce si apa rece si susuranda le mangaia gandurile.
Copilul lasă fluierul la o parte, iar ecoul doinei se prelungeste ca o umbra de miere catre psdurea adormita. Calutul alb, darul primaverii inmugurite, il priveste rugator. Baietelul ofteaza si ii dezmiarda boticul fierbinte.
- Stiu, Voievod, ti-e sete! Nu am ce iti da... Fantana noastra a secat inca de ieri iar tata nu s-a intors de la izvorul din padure. Spunea ca s-ar putea sa nici nu il mai gaseasca azi. Mai rabda si tu. Acus se face seara...
Voievod lasa capul in jos, in resemnare muta. Baietelul continua:
- Mi-a spus mie bunica... Vrajitoarea secetei a inchis ploile intr-o pestera in munte. Vrea sa puna stapanire pe noi pentru totdeauna, sa ne faca sclavi. De ce nu sunt eu mare, Voievod? M-as arunca in spinarea ta si am gasi impreuna temnita, am rapune vrajitoarea si am aduce ploaia inapoi!
Calutul alb tresari si rascoli tarana cu copita.
- Da, Voievod, tu ai vrea sa plecam acum! Dar eu sunt mic si nu stiu drumul, iar tu, bietul de tine, abia te mai tii pe picioare de sete. Poate maine, daca aduce taticul apa de la izvor...
Oftand inca o data, copilul se indrepta cu pasi lenesi catre cerdacul involburat cu pielicele de miel si isi afunda privirea in albastrul misterios al cerului.
O data cu mangaierea primelor umbre ale inserarii, carul ostenit isi insinua prezenta zgomotoasa a osiilor in ograda nemiscata. Calutul ridica privirea din tufa de liliac uscat, plin de speranta. Baietelul, din cerdac, studia tacut obrazul barbatului care cobora din car, cu gesturi moi, cateva butoiase umplute pe jumatate. Barbatul zambi obosit si trist si ii ravasi parul intr-o mangaiere fugara, fără o vorbă.
Adapandu-se cu sete din galeata sfertuita, Voievod stralucea argintiu in tacerea serii, dezmierdat de palmele copilului, ca doua aripioare moi si calde.
Mai tarziu, la ivirea Luceafarului de seara, ciulindu-si urechile catre geamul deschis, calutul prinse zvon de glasuri soptite din taina odaii.
- Poate ca maine o mai fi o geana de apa la izvor - spune tatăl, cu lacrimi in glas. Dar poimaine? Dar peste o săptămâna?
Mama ofteaza si isi trece degetele prin parul copilului adormit cu capul in poala ei.
- Om pleca spre alte zari mai bune... sopteste ea, inchizand usor usa in urma ei si lasand baietelul scaldandu-se fericit in lacul din vis.

***

Satucul scufundat in somn respira calm intre dealuri, cu zambetul visului pe tamplele arse. Dinspre padure, o flacara vie si sprintara coboara in viteza spre sat, mangaind crestetele merilor chirciti de dorul rodului, apoi iarba palida de atata arsita.
Se opri sub o tufa de liliac vested, in ograda, sa isi domoleasca bataile inimioarei, ciulindu-si urechile impodobite cu ciucuras ruginiu catre geamul deschis.
Tolanit lenes sub o frunza plecata, un greier toropit de caldura isi drese putin glasul pentru a-si face simtita prezenta. Veverita tresari speriata, gata s-o rupa la fuga.
Greierul rase zgomotos si iesi pe poteca de raze din fata cerdacului, mai făcu un pas, se impiedica de un fir de iarba si cazu lat in tarana argintie. Flacaruia rosie, mai linistita acum, isi rasuci coada stufoasa in semn de intrebare.
Gaza ametita se aduna de pe jos si isi scutura de tină fracul botit, de artist itinerant, privind cu jale catre ramasitele viorii sparte.
- Asta e a treia pe care o stric saptamana asta. Stii? Pe prima am rupt-o in doua acum vreo patru seri cand am căzut de pe un fir de sulfina, pe a doua am spart-o in somn, am dormit pe ea si am visat ca ma bateam cu vrajitoarea si acum asta! O sa ma omoare radasca! A zis ca alta nu-mi mai face si sa fiu atent cu a treia ca e din lemn de trandafir cu fire de soare si uite eu ce am făcuuuut!
Veverita pufni in ras si deschise botisorul sa spuna ceva, dar greierul incepu din nou:
- Vai, vai, vai! Si asta m-a facut sa uit ce vroiam să iti spun! Vezi, sunt un uituc si un neatent! Nu putea sa ma faca si pe mine mama destept si plin de talent, a trebuit sa imi daruiasca memorie scurta si doua maini stangi. Deci... oare ce vroiam sa spun? Hmmmm, ce vroiam? Tu stii? Oare cine stie? Nu ma poate ajuta si pe mine cineva sa nu mai uit atat? Sunt un imprastiat, asta imi spune toata lumea! Pana si furnica rade de mine, ca uit versurile cantecelor si canta ea mai bine decat mine. Ah, gata, mi-am amintit ce vroiam să iti spun. Bun venit! Te asteptam! - asta vroiam sa iti spun!
Greierul zambi larg, in timp ce veverita rasufla usurata ca a terminat de vorbit.
- Mi s-a spus ca e pregatit, rosti si veverita. Trebuie sa plecam la drum. Nu mai e timp. L-ai trezit?
- Eu? Credeam ca tu trebuie sa... Ufff, am uitat!
- Lasa, nu incepe iar! Fuga, trezeşte-l, ca pierdem vremea.
Greierul disparu in intunericul odaii si in cateva clipe aparu la geam o mutrisoară ciufulita de baietel somnoros, care se freca la ochi si casca de mama focului. Pe pervaz, veverita trepida de nerabdare.
- L-ai lămurit?
- Cine, eu?
Veverita il privi pe greier mustratoare.
- Of, of, of, numai eu trebuie sa le fac pe toate! pufni greierul si sari pe umarul baietelului.
Acesta, incurcat in camasuta de noapte alba ca laptele, buimac de somn, nu stia prea bine ce se intampla cu el. La inceput, nu ii veni sa creada ca vietuitoarele gradinii si padurii ii vorbesc si ca le poate inţelege, dar apoi veverita cea inteleapta il lămuri:
- E o noapte magica, dragul meu. Tu esti cel chemat sa aduca ploaia ascunsa adanc in munte.
- Eu?? Dar sunt doar un copil! Nu sunt Fat Frumos, nu am puteri magice si, in plus, nici nu stiu cum sa ajung acolo, pe munte, unde sunt inchise ploile! Si apoi vrajitoarea...
- Te inseli, dragul meu. Tot ce e mai magic pe lumea asta se afla in inima ta. Puritate, bunatate si cantec. Drumul o să ti-l aratam noi. Trebuie sa ne intoarcem pana in zori!
- Cum o sa ajungem? Muntele e asa departe!
- Lasa asta in grija mea! se auzi o voce grava si calda, de undeva de langa fantana secata.
Invaluit in mantia de platina a razelor de luna, in mijlocul ograzii poleite cu vraja, statea o faptura neinchipuit de frumoasa, acoperita de irizatii sidefii. Trupul puternic, de cal viguros, de munte, tresarea albastriu. In mijlocul fruntii, un corn delicat si lung se rasucea spre inaltimi, arzand alb. Doua aripi, diafane si orbitoare, gata de zbor, se incordau tremuratoare pe umerii creaturii de vis. Copilului nu ii venea sa-si creada privirilor. Unicornul rascoli tarana cu un gest scurt, atat de familiar baietelului.
- Voievod?
Creatura rase in acorduri lungi, de viola.
- Eu sunt Voievodul Unicornilor din Valea Povestilor Apuse, spuse el. Si da, Voievodul tau. Asteptam sa se faca timpul...
- Bine, bine! se auzi glasciorul micut al veveritei. Va mai povestiti si pe drum. Acum trebuie sa ne grabim. Nu uita sa iti iei fluierul - il sfatui ea pe băietelul care escaladase deja pervazul inalt.

[Arwen]

***

Zburau deja de mult timp, sau poate doar de o clipa, prin aerul racoros al inaltimilor. Conturati pe cerul de clestar, imbratisati ocrotitor de lumina lunii, unicorn si calaret pareau numai o iluzie tacuta a celui mai frumos vis de vara. In jurul lor, stelele se prindeau in hore si clipeau complice, iar adierea calda a noptii ii purta inainte cu o viteză ametitoare. Copilul simtea aripile largi incordandu-se sa prinda imensitatea vantului si, pe obraz, fugara, mangaierea vazduhului imbatator. Agatata temeinic de cornul stralucitor al creaturii magice, veverita scruta temerar orizonturile soptind, din cand in cand, ceva la urechea ciulita a unicornului. In buzunarul de la piept al copilului, imbratisand strans fluierul tacut, greierul strangea puernic din ochisori, tremurand ca varga.
- V-am spus sau nu v-am spus? Cred ca am uitat! Inălţimile nu prea imi fac bine. De aia am cazut de pe firul de sufina. Ametesc ingrozitor! Trebuia sa raman acasa! Nu trebuia să vin cu voi! Of, of, unde mi-a fost capul? Mi se face raaaaaaau! Si am uitat sa va spun...
Suierul curentilor astrali acoperi curand glasciorul panicat al greierului, desi acesta vorbea fara oprire, ca o moara neobosita de ganduri panicoase.
Curand, unicornul se lasa in zbor planat, lin, catre crestetele brazilor poleiti de luna care inconjurau, ca o cunună, varful semet si carunt de zapezi tarzii al Muntelui. Cu respect si inclinari sfioase, brazii le facura loc calatorilor in imbratisarea padurii. Aterizara intr-un luminis tainic iar arborii isi dadura mana deasupra crestetelor lor, inchizand pe dinafara templului de cetina lumina atat de binefacatoare a lunii. Orfan de razele de platina, nici Voievod nu mai stalucea sub poala noptii dintre brazi.
- Acum e randul tau, greieras! rasuna timid din intuneric vocea veveritei intelepte. Trebuie sa canti pe limba gazelor, sa chemi licuricii in ajutor, sa ne lumineze drumul.
- Sa cant cu ce? intrebă greierul, ceva mai plin de curaj acum, ca simtea apropierea pamantului binecuvantat, desi se afla inca ghemuit in buzunarul copilului. Mi-am spart scripca... aiuritul de mine.
- Uita-te mai bine, e chiar sparta? spuse veverita, razand scurt.
Greierul iesi binisor din buzunarul baietelului, tinand in manute, uluit, o vioară splendida, nou nouta, pe care mai mult o ghicea prin pipait decat o vedea.
- Cum se poate? Doar ai văzut si tu cand m-am impiedicat de firul ala de iarbă, desteptul de mine, ca nu casc bine ochii pe unde calc, cred ca am nevoie de ochelari si cine l-o fi pus pe ala sa imi puna piedica si am cazut peste vioara si...
- Gata! Lasa vorbitul si pune mana pe arcus, trubadurule! In noaptea asta orice e posibil! spuse veverita, categorica.
Atrasi de acordurile dulci pe care greierul le revarsa din vioara minunata, spre surprinderea lui, din toate colturile padurii se adunara in luminis licurici multicolori, sclipind jucaus printre cetini. Hore de basm se desenau in spirale nesfarsite, iar jocurile de-a prinselea si dansurile sprintare incendiara taina poienii dintre brazi cu raset de lumina si culoare. Un Univers intreg se coborase sa danseze in jurul calatorilor uimiti si imbatati de atata frumusete. Pana si unicornul, stralucind tainic in irizari de curcubeu, isi pierduse privirile si inima in feeria zumzaitoare a lampasilor padurii. Numai veverita cea inteleapta, dupa cateva clipe de ratacire tacuta, dadu glas grabei de a-si duce la bun sfarsit cautarea. Ca la un semn, licuricii se asternura de-o parte si de alta a potecii ascunse la picioarele calatorilor, care pornira inainte sub binecuvantarea luminii, condusi de inspiratia magica a greierului trubadur.
- Orice ai face, ii sopti veverita copilului, facuta colacel pe umarul lui stang, nu privi vrajitoarea in ochi. Au sa iti parjoleasca sufletul imediat ce te vor cuprinde in inclestarea lor de foc blestemat!
- Aici ne oprim, spuse unicornul. Uite, vrajitoarea doarme la gura pesterii, dar se va trezi curand... Ne-a simtit deja.
Alaiul de lumina se opri inaintea unei pesteri intunecate, dinspre care razbatea spre padure un geamat slab si clocotitor. Greierul, ascuns din nou in buzunarul de la piept, tremura naprasnic.
- Auzi, auzi... ce mai sforaie, ce mai sforaie spurcata!
Dintr-o data, o umbra inalta si uscata se lungi dispre gura pesterii catre inaltimile incremenite ale Muntelui si un glas suierator si aspru le rani auzul.
- Sssssssstiu de ce attttttti venit! Dar nu avettttttti nici o sssssssssansa, nici o sssssansaaaaa!
Un ras sarcastic bubui dinspre pestera ca o avalansa de foc, iar calatorii fura cuprinsi de o fierbinteală sufocanta. Abia respirand, veverita inteleapta ii sopti copilului:
- Nu te teme, daca nu o privesti in ochi nu are putere asupra ta! Tu esti puritatea ploii de vara, pe care ea nu a putut sa o intemniteze. Nu te teme!
Cu zgomot innebunitor de incendii de codru, vocea inspaimatatoare continua, din inaltimi:
- Numai eu am puterea de a desfereca portile, numai eu am vraja lanturilor, iar voi nu o veti putea stapani niciodata!!!!!! Hahahahahaaaaaaa!
- Cantă, copile, ia fluierul si canta! sopri veverita. Canta pana nu e prea tarziu! Va topi lumea cu vapaia rautatii ei nestavilite!
Copilul inchise ochii si duse fluierul la buze. Degetele alergau singure, ca intr-o vraja, peste trupul armonic, dand nastere unei melodii nemaiauzite, care cotropea incet toată firea cu mangaierea sa feerică. Baiatul nu canta numai cu rasuflarea si degetele, ci cu sufletul, cu fiecare bataie de inima cu toată fiinta lui, cu toata bunatatea lui. Cantecul povestea despre fiecare floare, despre fiecare fir de iarba, despre fiecare mugur insetat, despre fiecare spic de grau, despre fiecare fantana binecuvantata, despre fiecare albina, fluture, cosaj, greiere, despre dimineti cu roua si pasi desculti printre ierburi, despre raset si viată... Povestea despre puritatea cerului albastru după o ploaie de vara si despre rasul curcubeului peste orizonturi... Povestea si iar povestea si nu sovăia, nu se oprea, descanta si canta, radea si plangea...
- NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU! un racnet infiorator spinteca orizonturile iar umbra nefasta cazu secerata, zvarcolindu-se intr-un dans nebun. NUUUUU! Nu asta!!!!!!!!!!!!!! Nu asaaaaaaaa!
Copilul continua sa cante cu ochii inchisi, cantecul ploii, cantecul vietii, in timp ce vrajitoarea, din ce in ce mai imputinata la trup, nu se putea opri din jocul dement.
- Nu dansul ploiiiiiiiii! Nu cantecul ei!!!!!! urla vrajitoarea, fara sa inceteze dansul, prinsa in vraja lui. NUUUU!
Pamantul prinse a urui si a vibra sub picioare si geamatul slab din maruntaiele muntelui deveni vuiet, vuiet din ce in ce mai puternic si mai plin de viata. Apoi, peste dansul batranei uscate, cu plete de foc, erupsera, din gura pesterii, descatusate, hergheliile norilor, scuturandu-si in vantul dulce coamele de racoare si izbucnind fericite spre cer. Fiecare pas al lor, strivind sub copite de umezeala trupul meschin al vrajitoarei innebunite, muscand din stanca, topea fara preget conturul fumegand al secetei aspre. Intr-o clipa, sau intr-o vesnicie, la gura pesterii negre nu mai staruia decat o pata neclara, intunecata, din care focul plecase pentru vecie. Pe cerul imbujorat de stele, hergheliile ploii dansau scaldandu-si trupul gol in argintul sovaitor al lunii. Peste toate, cantecul copilului, devenit dulce si fericit, alina orice rana si durere.

***

- Danut, trezeste-te, dragul meu! Vino sa vezi ce frumos ploua afara! Ploua, in sfarsit! Gata cu seceta! glasul mamei suna clopotei fericiti la urechea copilului adormit. Vino sa vezi! Totul a inverzit din nou, peste noapte!!!!!

Baietelul sari din pat si alerga la fereastra. In culcusul de puf si de vise, o flacaruie rosie, infasurata in coada stufoasa, continua sa rataceasca in voie prin tinutul de vata al somnului, facuta colacel la incheitura pernei.
Si in timp ce privirea copilului dezmierda plina de intelesuri spinarea calutului alb care se rasfata in ploaia racoroasa, sub o frunza plecată a liliacului inviat, un greier lenes, tolanit pe spate in centrul atentiei unui grup de furnici admiratoare, legana calm in mana intinsa odihnitor pe un mugur proaspat vioara noua si scanteietoare.

- Si sa va spun, dragele mele, sa va mai spun o dată... Am apucat vrajitoarea de par si asa am tarnuit-o de nu s-a vazut! Cand am terminat cu ea, nu mai era din ea decat ecoul arsitei trecute! Auuuuuuuuuu! Mi-a scapat din mana si s-a spart! Ufffff, si ce mandru eram de vioara asta! Azi noapte mi-am făcut-o dintr-o ramură de alun fermecat din poiana zorilor! Pai altfel cum era să chem ursii cand am ajuns la vrajitoare? Unde plecati? Stati! Nu ma parasiti! Am uitat sa va spun cum l-am salvat pe Danut!

[justme]

Cine-a scris povestea asta?

[Bilie]

speachless...

[justme]

blind too..

[Nemesis]

Intr-adevar foarte frumos. Arwen, felicitari.

[justme]

pai crezi ca-i scrisa de ea?

[Arwen]

In primul rand exista thread separat de critici, unde, in masura bunului simt puteti sa comentati ce vreti voi. In al doilea rand, va multumesc pentru ... aprecieri.
In al treilea rand, just me... este un copy/paste ordinar... sau... stai... ca eram drogata si nu-mi aduc aminte... parca am navalit in prima carte de povesti pe care am gasit-o si am scris de mi-a venit acru pe pc, doar de dragul de a parea mare si tare pe un forum care se numeste computergames si care are mult mai multa legatura cu IT-ul decat cu orice altceva.

eu am o intrebare, care este publicul caruia i se adreseaza acest text?

[justme]

vãleu, ce te-ataci asa? aici a aparut povestea, aici o critic Si de fapt nu o critic, imi exprim si eu o simpla parere. Nu cred ca am afirmat pe undeva ca nu e scrisa de tine. Am intrebat doar de cine e scrisa, asa ca nu vad motivul pt care sari in sus asa
Ma gandeam ca ai gasit-o pe undeva pe net si ai vrut sa ne arati si noua ce povesti iti plac tie

[UndertakeR]

GG Arwen

[justme]

ce inseamna "GG" ?

[Black_Elf]

Good Game , Good Going , Green Goons , Green Gardens etc
in cazul ei Good Going

A fost frumos btw keep up the good work