Diabolique

[Woland]

Problematica fortelor intunericului in general, si a Diavolului in particular a mai bantuit forumul, dar discutiile ivite cu acele ocazii au fost prea departe de adevar (oricare ar fi acela) pentru gustul meu. La inceputuri, cand situatia era mult mai calma, am avut si eu o incercare timida de a aduce problema in lumina reflectoarelor, fara prea mult succes insa.
Cu toate acestea, tema este mai mult decat interesanta, si mi-ar fi parut rau sa trec pe langa. Asa s-a nascut in mine ideea unei lucrari dedicate fortelor mai putin benefice ce bantuie visele forumistilor nostri credinciosi. A trebuit sa vina examenul de atestat ca sa ma convinga sa-mi las lenea deoparte si sa ma apuc de ea ce-i drept, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

Un atestat este un atestat, nu se pot avea prea multe pretentii de la el… si totusi, imi face placere sa-l prezint domniilor voastre in speranta ca il veti gasi pe alocuri util, interesant, edificator, lamuritor sau mai stiu eu cum. Deasemenea, va recomand calduros sa sariti peste primul subcapitol (este si cel mai rigid), cu exceptia cazului in care chiar va intereseaza problema. Oricum ar fi, parerile, criticile sau sugestiile sunt mai mult decat binevenite. Va multumesc.

P.S. Era cat pe ce sa uit... documentul il gasiti aici. Daca vreti, considerati-l cadoul meu de adio.


P.S.S. Sunt din nou uituc… ma veti ierta insa, graba e de vina. Da, ce vroiam sa spun… aaa… Orice lucru bun are un sfarsit. La fel si orice lucru prost. Iar daca in general sunt mai degraba adeptul plecarilor englezesti, de data aceasta tin neaparat sa spun cateva cuvinte.
Privind acum in urma, la tot ceea ce s-a intamplat si tot ceea ce s-a schimbat de cand m-am inscris aici, nu pot sa nu ma bucur. Mai mult decat un simplu exercitiu de coerenta, mai mult decat un antrenament gratuit in a-mi pune gandurile pe foaie, acest forum a reprezentat un loc de discutie cu oameni care mi-au facut reala palcere prin ceea ce au scris. Respectul, zambetul meu sa le fie semn de sincera gratitudine.
In ciuda a tot ceea ce am spus, exista pe acest forum destule persoane cu adevarat interesante. In spiritul unei vechi obisnuinte am incercat sa-i cunosc pe cei mai multi… cu unii am reusit, cu altii nu stiu ei ca am reusit… iar daca mi-a scapat cineva, sunt sigur ca vor mai fi ocazii. Poate mult mai frumos insa e felul in care, datorita acestui forum, o simpla relatie se transforma in prietenie. Daca e adevarat ce spune lumea, ca in fata mortii esti judecat dupa cei pe care ti i-ai apropiat in timpul vietii, atunci sunt linistit… procurorii lumii de dincolo vor avea o reala surpriza. Daca nu… atunci raman doar cu faptul in sine, ceea ce, zic eu, este mai mult decat as fi putut spera vreodata sa obtin de la un banal site www.

In acest moment utilitatea forumului pentru mine a devenit egala cu zero. Am luat de aici cam tot ce era de luat si i-am dat cam tot ce aveam de dat. Sa continui sa pierd timpul cu el ar fi pur si simplu o prosteasca incapatanare. Iar incapatanarea este probabil singurul neajuns uman care nu mi-a fost aruncat niciodata in carca. Nici macar de catre forumisti.
Tuturor celor care m-au iubit, m-au acceptat, m-au tolerat sau pur si simplu m-au urat, le doresc… tot ceea ce-si doresc ei insisi. Sunt sigur ca e suficient. Daca vreodata forumul va fi lovit de una din acele minuni improbabile (se va inregistra vreun personaj cu adevarat frumos care sa nu fie clona, savantii vor reusi controlul asupra reactiei de fuziune, va reaparea GameOver-ul sau se va gasi vreo metoda pentru a compensa principiul incertitudinii Heisenberg-iene) imi va face cu siguranta placere sa revin. Cum insa o asemenea eventualitatea este prea putin plauzibila, acestea sunt, cel mai probabil, ultimile mele cuvinte.

Woland.

[Fanu]

Pa draga.
Sa nu uiti sa ne trimiti vederi si ciocolata.
Si un update la coeficientul de crestere, cu care sa updatam lunar cifra de 1030.

[Archaeus]

Odata cu tine moare...
Dar nu. Astfel as fi inceput altadata. Acum nu sunt multe cele pe care le-as putea spune.

Atunci cand totul se va fi terminat, atunci cand si eu ma voi fi vazut la fata cu functionarul si atunci cand va privi spre mine, sper ca va avea si in cazul meu o surpriza. Sunt sigur ca ar avea de ce.
Acum simt ca putinul s-a imputinat si mai mult. Si de mult n-am mai simtit intr-o propozitie.

Deja incepi sa ma enervezi prin patetismul stafian pe care mi l-ai indus. Tot altadata as fi incheiat printr-o plecaciune plina de recunostinta si respect, un Qvo vadis...?, poate si un Domine abia soptit.
Tot astazi, tot insa, nu mai pot spune decat ca, oricat voi incerca, n-am sa reusesc sa te ucid niciodata. Pentru asta ma vei admonesta, sunt sigur, insa eu nu sunt decat...

Criticus.