Valea regilor - nuvele despre lumi

[Arwen]

Cu si despre prostie
- din ciclul "Imi pare rau ca te-am cunoscut, sa moara mama" -

motto: dedicat femeilor din lumea intreaga, mai putin mamei; pt. mama am o intrebare: de ce m-ai facut femeie?!!!!!

Prostia este acel "dar si aptitudine divine" a carei energie creatoare, care controleaza si inspira mintea omului, ii ghideaza actiunile si decoreaza viata.
Nu este deloc bine sa devii prea destept; s-ar putea sa dai ortul popii mai devreme decat crezi – intotdeauna trebuie sa iti pastrezi, pentru orice eventualitate un strop de prostie.
Da ! Un strop de prostie este mai necesara, decat ar parea la prima vedere; este un lucru verificat in milenii de existenta umana.
Ce poti sa spui despre un prost ? Saracu' – hai sa il lasam in pace, ca nu prea il duce mintea !
Daca este adevarat ca cei saraci cu duhul mostenesc Imparatia Cerurilor, haideti fratilor sa ne strecuram si noi impreuna cu ei prin poarta, deoarece nicaieri nu ni se promite solemn ca oamenii normali ar avea vreo sansa sa ajunga acolo !
Prostanacul este o persoana care patrunde in domeniul speculatiei intelectuale si se imprastie prin canalele activitatii morale. El este omnilateral, omniprezent, omniscient, omnipotent, omnivor si omnibus.
El este dintru eternitate intru eternitate; asa cum l-au zarit zorile creatiei tot asa se prosteste si acum.
In dimineata timpului, el canta pe dealurile primitive, iar la pranzul existentei el tinea fruntea procesiunii fiintarii.
Mana lui de bunic era adanc varata în Soarele apus al civilizatiei, iar in amurg el pregateste masa de seara a Omului din lapte si moralitate si asterne cuvertura mormantului universal.

Am avut cu totii – vorbesc de oamenii normali, nu de Gigi Becali sau Vanghelie – o furie blestemata, devoratoare si nesocotita pentru carti, scoli, sesiuni, nopti pierdute, diplome, masterate, post universitare, specializari, cursuri si atatea altele.
Apoi proiecte, interviuri, slujbe din ce in ce mai bune si mai bine platite ( sau viceversa ), mii de ore de nesomn, nelinisti; mereu si mereu o lupta pentru o viata mai buna – totul facut cu chinuiala mare.
In cele mai multe cazuri iesim din scoala pe usa din fata si intram la balamuc pe usa din dos ( avem impresia ca este ceva “ mostenit “ ). Nimic mai fals !
Prostia inseamna sanatate pura. Un sarac cu duhul nu are probleme existentiale, nu trebuie sa judece si sa aiba responsabilitati. Nici macar constiinta nu este nevoie sa aiba – un prost este un prost, pur şi simplu ! Dar exista si modelul de prostie paranoica... unde toate par a avea un inteles sucit, ascuns, jignitor...
Din pacate, de multa vreme ii invidiez pe prosti, deoarece toata lumea se straduie sa le dovedeasca superioritatea sau ca nu au de ce invidia pe oamenii superiori.
Prostul are un mare avantaj fata de omul destept: este intotdeauna multumit de el insusi. Nu are aspiratii, se rezuma strict la axioma: "daca imi place mie, este ok!!".
As vrea din tot sufletul, sa pot sa fiu fericita ca tin in mana o matura si fac curat opt ore pe zi, pentru un salariu de mizerie; asteptand din doua in doua saptamani chenzina, fara sa fac nimic altceva decat sa intreb unde trebuie sa curat murdaria.
As vrea sa nu pot sa accesez un computer, sa nu inteleg nimic din ce scrie Shakespeare, sau James Joyce, sa ma bucur ca un copil mic, atunci cand cei cu corturile albastre, imprastiate pe toata suprafata tarisoarei – impart baloane si tricouri.
Sa sar in sus de bucurie la un meci de fotbal, sa merg la circ si sa rad in hohote, sa plang la telenovele, sa ma amuz copios la Vacanta Mare.
Din pacate, granita odata trecuta, nu mai exista cale de intoarcere.
Exista cineva care sta de paza cu un bat si ne loveste distrat peste degete, peste unghii, cand incercam sa ne prostim.
Suferim de o boala nevazuta, care nici macar nu omoara; ne lasa sa traim asa, agonizand de la o zi la alta – spectacolul vietii simple si lipsite de orice grija defileaza prin fata noastra, iar noi asistam neputinciosi la fericirea prostilor, fara sa putem face nimic. Ei sunt majoritari.
Fratilor... ce v-am spus mai sus, este simplu... Am un sfat pentru voi: feriti-va de prostul care s-a suparat. Nu veti intelege de ce, nici cand, nici cum... si din pacate... nici dictionar nu exista...

[Arwen]

- din cilcul "fata, fata cucuiata, desantata, desfranata -

Gessy alerga prima oara pe pajistea din spatele grajdurilor. Se nascuse primavara si de-atunci fusese tinuta numai inauntru, in staulul plin cu paie proaspete. Abia astazi, in miez de toamna, dupa ce Krymynal a strans recolta de porumb, fusese lasata libera pe tot campul. Asa se face ca acum gonea fericita, facand ture intre poarta grajdului si liziera ce limita proprietatea stapanului sau. Dincolo de pomi nu avea voie, nu stia ce-i acolo si nici nu-i pasa. In goana ei magareasca, pe cand se intorcea a treia oara, isi zari printre salcami, vecinul. Se opri ca electrocutata si incepu sa-l urmareasca discret. Frumusetea lui fara margini o tintui langa padurice pana seara, cand a venit Krymynal, s-o duca-n grajd.
- Fah, Gessy, fah. Hai, fah incoace, ca s-a lasat noaptea.

Pana acum, Gessy nu suspinase niciodata. N-avusese motiv. Simtind chemarea stapanului nu-si putu stapani primul oftat, care s-a dovedit un raget catastrofal, o combinatie intre scartaitul rotilor la frana, zdranganitul vagoanelor de tren la curba, sirena fabricilor si tusea convulsiva a bolnavilor de plamani. Trezit din amorteala, Krymynal, care tocmai se aplecase dupa franghie, cazu pe-o parte cu bratele deasupra capului.
- Ptiu, lovi-te-ar strechea, ce m-ai speriat.

Gessy, uimita si ea de propriul raget, nu intelegea reactia stapanului, cum nici stapanul nu-i intelegea dragostea netarmurita pentru vecinul urecheat din spatele pomilor. Suspinul atrase atentia frumosului si, curios ca orice macho, veni repede langa salcami.

Gessy, vazand ca-i luata de langa iubit, se porni intr-o dizertatie lamentabila cu intentia de a-si explica durerea. Ce vina avea ea ca-i magarita? Ce vina avea daca, indiferent ce vroia sa exprime, bucurie sau deznadejde, corzile ei vocale scoteau numai sunete teribile? N-avea voce, asta o stia, in schimb avea niste urechi de-a dreptul moculesciene. In zadar tragea Krymynal de ea, Gessy nu avea de gand sa se clinteasca.
- Fah, hai, fah odata. Fir-ai a dracu’ de magarita proasta.
Si nici una, nici doua, Krymynal ii trase un pumn direct intre ochi. Gessy ramase perplexa si printre stele verzi zarea fata incruntata a stapanului.

La miezul noptii, Gessy reusi sa evadeze. Iesi din grajd si-o porni in galop peste camp, apoi printre salcami si intra in gospodaria vecinului. Adulmecand ca un ogar se opri la fereastra alesului si incepu sa cante. Magarul, cat era el de magar, nu putea ramane indiferent la asemenea gest.

Gessy era mandra de isprava sa. Pe iubitul ei o chema Margareta, si-n noaptea care trecuse isi declarasera iubire eterna. Se vedeau rar, mai mult seara, dupa munca. Dragostea lor magareasca semana cu dragostea poetilor, feciorelnica si mistuitoare. Ce daca el dormea in acelasi staul cu Suricel? Suricel era calul vecinului si era un infumurat si jumatate. Nu avea de ce sa-si faca griji in privinta asta, Margareta nu putea suferi caii.

Fericirea lor a durat luni intregi, pana intr-o seara cand Margareta n-a mai aparut la cina. Nici a doua zi n-a venit. La Gessy ingrijorarea luase locul dorului, apoi peste toate gandurile magaresti s-a asternut gelozia, in toata splendoarea ei. Gessy a incercat din nou sa evadeze. Fara succes insa, din pacate Krymynal pusese lacate noi, chinezesti, facand imposibila iesirea din grajd. Intr-o zi il urmari pe Suricel, cu intentia disperata de-a-l intreba despre iubitul lui. Calul, tot cal, tampit din nastere. Ori n-a vrut sa-i spuna, ori n-a inteles intrebarea.

Dupa o vreme, timp in care Gessy devenise doar piele si urechi, pe la amiaza, il zari pe Margareta. Si nu singur, ci insotit de un pui dragalas cu urechi puternice. Gessy se smunci din lant si-o porni in galop spre liziera de salcami. Margareta, care o vazuse apropiindu-se, a lasat privirea-n pamant, in vreme ce puiul se opintea nehotarat spre el. Gessy se opri ca traznita la doar cativa pasi de ei. Ochii ii alunecara peste cap, iar picioarele devenisera prea moi sa-l mai sustina. Cazu lesinata peste noua cultura de grau a vecinului.

- Fah, cum ai putut sa ma inseli cu un cal? Si cu cine? Tocmai cu Suricel, tampitu’ ala cu urechi minuscule. Stii ce? Acum sa te descurci matale singura cu cataru’ al mic, e treaba ta. Minte scurta ce esti!

[Dice_Away]

Originally Posted by Arwen

Cu si despre prostie
- din ciclul "Imi pare rau ca te-am cunoscut, sa moara mama" -

motto: dedicat femeilor din lumea intreaga, mai putin mamei; pt. mama am o intrebare: de ce m-ai facut femeie?!!!!!

Prostia este acel "dar si aptitudine divine" a carei energie creatoare, care controleaza si inspira mintea omului, ii ghideaza actiunile si decoreaza viata.
Nu este deloc bine sa devii prea destept; s-ar putea sa dai ortul popii mai devreme decat crezi – intotdeauna trebuie sa iti pastrezi, pentru orice eventualitate un strop de prostie.
Da ! Un strop de prostie este mai necesara, decat ar parea la prima vedere; este un lucru verificat in milenii de existenta umana.
Ce poti sa spui despre un prost ? Saracu' – hai sa il lasam in pace, ca nu prea il duce mintea !
Daca este adevarat ca cei saraci cu duhul mostenesc Imparatia Cerurilor, haideti fratilor sa ne strecuram si noi impreuna cu ei prin poarta, deoarece nicaieri nu ni se promite solemn ca oamenii normali ar avea vreo sansa sa ajunga acolo !
Prostanacul este o persoana care patrunde in domeniul speculatiei intelectuale si se imprastie prin canalele activitatii morale. El este omnilateral, omniprezent, omniscient, omnipotent, omnivor si omnibus.
El este dintru eternitate intru eternitate; asa cum l-au zarit zorile creatiei tot asa se prosteste si acum.
In dimineata timpului, el canta pe dealurile primitive, iar la pranzul existentei el tinea fruntea procesiunii fiintarii.
Mana lui de bunic era adanc varata în Soarele apus al civilizatiei, iar in amurg el pregateste masa de seara a Omului din lapte si moralitate si asterne cuvertura mormantului universal.

Am avut cu totii – vorbesc de oamenii normali, nu de Gigi Becali sau Vanghelie – o furie blestemata, devoratoare si nesocotita pentru carti, scoli, sesiuni, nopti pierdute, diplome, masterate, post universitare, specializari, cursuri si atatea altele.
Apoi proiecte, interviuri, slujbe din ce in ce mai bune si mai bine platite ( sau viceversa ), mii de ore de nesomn, nelinisti; mereu si mereu o lupta pentru o viata mai buna – totul facut cu chinuiala mare.
In cele mai multe cazuri iesim din scoala pe usa din fata si intram la balamuc pe usa din dos ( avem impresia ca este ceva “ mostenit “ ). Nimic mai fals !
Prostia inseamna sanatate pura. Un sarac cu duhul nu are probleme existentiale, nu trebuie sa judece si sa aiba responsabilitati. Nici macar constiinta nu este nevoie sa aiba – un prost este un prost, pur şi simplu ! Dar exista si modelul de prostie paranoica... unde toate par a avea un inteles sucit, ascuns, jignitor...
Din pacate, de multa vreme ii invidiez pe prosti, deoarece toata lumea se straduie sa le dovedeasca superioritatea sau ca nu au de ce invidia pe oamenii superiori.
Prostul are un mare avantaj fata de omul destept: este intotdeauna multumit de el insusi. Nu are aspiratii, se rezuma strict la axioma: "daca imi place mie, este ok!!".
As vrea din tot sufletul, sa pot sa fiu fericita ca tin in mana o matura si fac curat opt ore pe zi, pentru un salariu de mizerie; asteptand din doua in doua saptamani chenzina, fara sa fac nimic altceva decat sa intreb unde trebuie sa curat murdaria.
As vrea sa nu pot sa accesez un computer, sa nu inteleg nimic din ce scrie Shakespeare, sau James Joyce, sa ma bucur ca un copil mic, atunci cand cei cu corturile albastre, imprastiate pe toata suprafata tarisoarei – impart baloane si tricouri.
Sa sar in sus de bucurie la un meci de fotbal, sa merg la circ si sa rad in hohote, sa plang la telenovele, sa ma amuz copios la Vacanta Mare.
Din pacate, granita odata trecuta, nu mai exista cale de intoarcere.
Exista cineva care sta de paza cu un bat si ne loveste distrat peste degete, peste unghii, cand incercam sa ne prostim.
Suferim de o boala nevazuta, care nici macar nu omoara; ne lasa sa traim asa, agonizand de la o zi la alta – spectacolul vietii simple si lipsite de orice grija defileaza prin fata noastra, iar noi asistam neputinciosi la fericirea prostilor, fara sa putem face nimic. Ei sunt majoritari.
Fratilor... ce v-am spus mai sus, este simplu... Am un sfat pentru voi: feriti-va de prostul care s-a suparat. Nu veti intelege de ce, nici cand, nici cum... si din pacate... nici dictionar nu exista...

Am citit cu atentie ambele cugetari si tot ce pot sa spun este ca secretul nihilismului unui om destept (si rebel pe deasupra) este ca trebuie sa isi opuna siesi orice imagine noua pe care o cladeste prin fiecare panseu. Altfel, risca sa ramana un umil neinteles de nimeni, ba chiar nici macar de el insusi, si mai mult, sa se lase coplesit de propriile valuri ale eu-lui agitat si sa devina o naluca fada si desertica, don-quijote-iana, daca mi se permite termenul.

Mai pe romaneste, daca tot l-am citit cu totii pe marele nostru Nietzsche, trebuie sa intelegem ca prostia are si ea rolul de netagaduit in calea dezvoltarii armonioase a speciei. In clipa in care o civilizatie va eradica prostia, aceea civilizatie va sucomba din lipsa de creativitate. Cu totii am zambit cand am vazut stra-stra-stra-stramosul nostru intr-un filmulet care a aparut pe Discovery si care il prezenta taindu-se intr-un os si apoi ridicandu-l ca arma amenintatoare deasupra capului si urland gutural. Ei bine, noi cu totii avem in noi aceea gena originara care ne face o specie auto-distructiva. Negarea face mai mult rau decat bine. E ca in dragoste (daca o exista si aia ), prima etapa e sa zici NU...amarnica greseala. Daca imbratisezi insa sentimentul, otrava care te seduce si iti scufunda inteligenta spre un nivel nebanuit, ei bine, s-ar putea sa ai o sansa sa mai pui o caramida la templul cunoasterii de sine si de lume in general. Macar sa fie o caramida care sa reziste ploilor ce pot urma, decat sa fie o caramidutza deja faramata de propria prostie...ma rog..naivitate.

Dar deja filosofam prea mult.
Getting back to the real life....(Disclaimer : Atentie urmeaza versuri explicite, persoanele de fata si cele care citesc acest thread nu se subscriu in nici un fel acestor idei, orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare).

Sa-mi fie iertat misoginismul, sau rautatea demolatoare, distructiva , dar prostii, in esenta lor pura, diafana, seamana extrem de mult cu minunatele fapturi pe care le iubim si le divinizam...femeile.

Prostii sunt acei oameni care fie traiesc sucombandu-si orizontul progresului, fie sucomband (sau incercand cel putin) orizontul celor din jur. Vorba cantecului...un prost arunca o piatra in apa...Why the resemblance you might say... Ei bine, in clipa in care se autodistrug sau isi autodistrug calea spre cunoastere, ei bine isi exercita si exprima maiestuoasa latura autodistructiva a speciei, deci sunt oameni, deci seamana (si) cu femeile q.e.d. In clipa in care ii ajung pe altii din urma si se suie in capul lor (ca sefi, spre exemplu), incep sa dezvolte local, rezervat, discret d.p.d.v. matematic, dar intr-adevar foarte prezent, o mica-mare plasa de intrigi, rautati, injusteti, barfe, cutite in spate, vanatori de greseli, si devin destul de bine stapani pe ceea ce fac. Putinul pe care il fac, il fac bine si dorm si linistiti pe deasupra. Cam la fel cum se intampla si cu femeile care se agita pana se marita....spre deosebire de barbati care se prind ca trebuie sa se agite, abia dupa ce se insoara. Evit sa declansez un razboi al sexelor, am incercat doar sa imbin cele doua cugetari, intr-un context on-topic. Scuze tuturor celor care vor dori sa arunce cu pietre.
E loc sub soare pentru toti si buni si rai, si prosti si destepti, ba chiar, dupa parerea mea, trebuie sa le multumim si unora si altora pentru ca existam.

[Arwen]

Respecte pentru parere, o mica mentiune... stii care-i definitia weblogului nu?
Inafara faptului ca se poate numi si un ... monolog... "a shared on-line journal where people can post diary entries about their personal experiences and hobbies. "

So, de ce scrii tu in jurnalul meu?

[Dice_Away]

Originally Posted by Arwen

Respecte pentru parere, o mica mentiune... stii care-i definitia weblogului nu?
Inafara faptului ca se poate numi si un ... monolog... "a shared on-line journal where people can post diary entries about their personal experiences and hobbies. "

So, de ce scrii tu in jurnalul meu?

Sincer? Din spirit de contradictie si pentru ca are si misoginul de mine fetisurile lui cand vede big brains walking .

http://en.wikipedia.org/wiki/Weblog (deci nu e neaparat monolog)

[Arwen]

Marginea respectiva ii parea extrem de moale, pufoasa si banala si continua sa loveasca cu sete, de parca maine n-ar mai fi o zi ... de parca toata ura si scarba din lume se adunasera in fiinta ei, iar raul suprem zacea in acea bucata fada de BCA care despartea holul de dormitor. Acolo stateau toate amintirile si toata viata... toate chipurile pe care le iubise sau le urase de-a lungul vietii, fiecare cu aroma lui, aidoma tigarilor de foi... unele mai tari, altele clasice... sau elegante... Eleganta este punctul forte al unui om, eleganta in tinuta, in conduita si pe chip. Este o arta sa stii sa primesti elegant de la viata cam tot ce te-ar putea darama intr-o viata de om... doza normala cat pentru o viata de om, comprimata meschin in 27 de ani. Este injositor sa te porti elegant in momentul in care ai pierdut tot, sa ai senzatia ca ai 90 de ani. Sa privesti inapoi cu manie si sa te acuzi, cautand acerb fiecare prag de care te-ai impiedicat si fiecare om care s-a facut vinovat ca tu ai imbatranit prea devreme si ai murit la 12 ani, inocent, fara sa intelegi prea bine de ce.

Isi privi mainile ca pe niste naluci sangerande ale comentariilor primite... "Vai ce degete de pianista ai, draga... ai facut pian?". Camera se invartea incet, aleatoriu, ba catre stanga, ba catre dreapta, balansandu-i imaginea in sus si-n jos, dar nu foarte puternic, ci atat cat sa-i aminteasca de momentele de agonie si durere care-i anulasera logica. Isi prinse fruntea in maini, apoi ridica privirea catre tavan, incercand ca, in acest univers limitat de pereti si laic, sa regaseasca o providenta absenta, pierduta in inocenta primelor plasmuiri ale tineretii.

Incepu sa rada. Ce manie perversa au oamenii sa-si planga de mila, sa boceasca, frate ca apoi sa constate ca nu au incotro si trebuie sa mearga mai departe, visand stupid la "fast cars and huge fucks", de parca adrenalina ar inlocui ceea ce-ti lipseste cu adevarat in momentele de goliciune interioara. Cea mai josnica solutie este atasamentul de material, in dauna propriei fericiri, insa minunata societate contemporana are alte conceptii estetice, alta scara de valori, alte gusturi. Unicitatea incepea sa dipara, lent, dar sigur, facand loc unei uniformizari in gusturi si conceptii... Or ca o chestie de genul "dupa cum bate vantul" sa devina TM pt. 2-3-5 generatii ar fi un fapt alarmant pt. cultura si educatia lor, nu se mai pune si formarea lor ca oameni.
Dumnezeule, daca ar durea prostia, ar fi criza pe plan modial la Algocalmin si Nurofen... "tinta lui este durerea"... se indrepta catre hol, unde avea o oglinda mare. Vroia sa vada daca se mai putea privi in ochi, in ochii mintii... si sa fie de acord cu ce vede in ei. Brusc simti nevoia sa scuipe... Ha!!Si mai ai tupeul, TU dintre toti, sa filosofezi pe marginea prostiei!!!

[Arwen]

... si bine zice romanul. Doar ca difera domeniul de activitate.
Avadon Gaiters pentru care ai batut timp de vreo 4 zile Boss-i, pana in zori de zi te pot face sa ignori ceata, frigul si traficul infernal cand traversezi jumatate de oras ca sa ajungi la munca... dormi 3-4 ore, apoi te trezesti cu gandul ca diseara urmeaza sa-ti pice Avadon Circlet si faci setul! ui mana pe telefon, faci comanda la taxi. Ei, aici e o adevarata aventura din care partea cu "hold-ul" este cea mai interesanta... mai ales cand dispecera uita de ea si-si elaboreaza retetele de omleta, oua fierte sau ochiuri impreuna cu colegele. Iar u astepti... La un moment dat, lanseaza comanda ca apoi sa-ti raspunda sictirita ca "N-am masina in zona" si sa-ti tranteasca telefonul in nas. Nu-i nimic, sunt o fire perseverenta, apelez alta comapnie. Idem... apoi alta.. idem. Ma enervez, ies in strada, merg 2 statii pe jos si gasesc locul unde era ciorchinele de taxiuri (bineinteles si colaboratori ai firmelor la care sunasem). Ma apuca scarba. Si-mi aduc aminte de clasica teorie a romanului "sunt sarac si fara bani si cu-o mie de dusmani" care rasuna vesel, dis de dimineata din toate bodegile obidite unde muncitorii isi beau cafeluta indoita cu o Saniuta sau Motorola. Pe drum gandul ma duce la dispecere... saracele, platite prost, obligate sa raspunda la telefoane 8-9-10 ore pe zi. Stai putin, frate, parca ar fi unicele care fac chestia asta... parca pamantul universul, raul si binele se termina acolo, la ele in casca, iar ele, precum copii nestaviliti ai lui Cronos se joaca cu timpul meu de cate ori au chef, cum au chef. Brusc imi vine in minte imaginea unei macete ruginite (cam fifty-fifty) si un peisaj exemplar executat dpdv al efectelor speciale din Saw I. In fine... ajung la birou cu capul mare de teoria taximetristului asupra rolului femeii in societate. Ma asez la birou, deschid mailul. Am senzatia de drop-down al unui portofoliu de trofee sexuale care apartine unui gigolo de 80 de ani. Incep telefoanele sa sune... Noroc ca-mi place la nebunie ce fac. 7000 de oameni, 7000 de intrebari, glume si prejudecati strecurate satiric printre randuri. Deh, asa e romanu`... face caterinca de orice. Clienti de toate categoriile care nu ti-ar spune nimic in cazul in care ar fi avatajat de ceva, dar ti-ar face capul mare in cazul in care avatajul nejustificat i-ar fi anulat. Facerea de bine... La un moment dat te gandesti cat de etic ar fi sa procedezi la fel ca toata lumea, gandindu-te ca cu groaza ca te vei autoincadra in categoria aceea de oameni mici, de nimic pe care n-o poti suferi. Si-atunci ce sa faci? Platesti din buzunar. Asta este... a mai trecut o zi... nu-i nimic!! Lasa ca diseara imi pica Avadonu`... casca si fac setul complet!! Mai trebuie sa merg in catacombe dupa sealuri... sa fac rost de SLS, duale... sa le pot sparge in cry B. In felul asta poate poate imi trag si sabie de B. Nu stii niciodata ce minuni ti-aduce Raid Boss-ul. Si cand s-or mai strange 4-5 clanuri.. poate o punem si de-un war in FG. Gata... e 7 jumate... am plecat ca am Raid si ma asteapta astia innebuniti! Have a nice day... not like mine pls!

[Arwen]

Castelul Innadril... privesc marginea galbena a biroului, dau boxele ceva mai tare astfel incat sa rasune toata incaperea. Noroc ca si sefu` asculta cam acelasi gen de muzica... m-as baga sa cresc orca, dar de putin timp incoace nu prea mai am vreo tragere de inima. Las` ca ma sui in trunul castelului din nou, il rog pe Antharas sa ma incuie acolo, il cheama pe Valakas sa ma pazeasca. Asta cam ca o autoflagelare . In felul asta, poate, va invata lumea sa lupte in party-uri organizate, sa vina sa ma scoata de-acolo.

Orca se creste greu!! Desi este inconjurata de tot soiul de caractere, neamul Urukhai este dificil, arogant, razboinic si expansiv. Isi parjoleste pana si propriile teritorii . Un warsmith i-a zis-o la un moment dat, fara sa-si dea seama ca, orca asta prefera sa-si inghita propriul sange, decat sa-l arate scurgandu-se printre buzele verzi, asprite de prafurile din Dragon Valley. Zilele trec greu pentru orca.. Si asa este privita cu reticenta, putini sunt cei ce-i cunosc tehnicile de lupta... si, si mai putini se ingrijoreaza de prezenta ei. In general, majoritatea prefera sa rada de dansurile ei ciudate, de plansul ei ca un urlet patetic de hiena ragusita, sau de felul in care armurile ii pleznesc pe pectorali si pe bicepsi, cum pantalonii i se desira pe croitori... Deja aspectul nu o mai deranja, religia ei fusese razboiul si arta close combatului.

Acum statea sub un copac, in fata castelului pe langa care crescuse, care o veghease pe toata perioada nazbatiilor orcesti, rabufnirilor de orgoliu, satelor parjolite de dusmani fara mila, de camarazi de arme arsi si infipti in tepuse precum niste rugi negrii si putrezi... Era copacul sub care statuse ani de zile, uitandu-se inapoi cu nostalgie la castelul acela frumos si pustiit de ea, undeva in urma campaniilor ei de formare. Numai ca de data asta nu mai parea atat de pustiu... Zidurile gri, mucegaite sub ploile grele ale erelor razboaielor elfesti acum erau verzi, cu floricele dezgustatoare rasarind dintre pietrele aleii centrale... Portile nu mai erau inchise si bine pazite, chiar si impotriva ei, ci larg deschise, fara temeri, fara oprelisti. Niciodata, in confruntarile ei nu avusese vreun vrasmas care sa lase garda atat de jos... "si daca-i o capcana?" se gandi in timp ce inainta sovaielnic, cu fisturile usor deasupra soldurilor dezgolite.

In curtea de dupa poarta se jucau fluturasi ca de cuartz deasupra smocurilor de iarba de un verde albastrui... din centrul fantanii se zarea o statuie ca o mana enorma, cu un deget ridicat din care tasneau fuioare de fulgere catre inaltul cerului. Potecile erau garnisite de modele din dark mithril si felinare cu lumini albastrui.

Porni contrariata, insotita de Spiritulul Lupului catre castel, leganandu-si fisturile pe langa oblici, clatinand usor din cap, fara sa constientizeze ca undeva, in spate, copilariile ei, razboaiele ei, campaniile si parjolurile erau estompate de o maturitate egoista si exapansiva... Se intoarse si privi in trecut cu manie: un warsmith i-o spusese fara sa constientizeze ca orca niciodata nu va varsa o lacrima invazul lumii.

[Arwen]

Pentru mine nu este o dilema, n-a fost niciodata, stiu cu siguranta ce aleg. In fond si la urma urmei niciodata nu mi-a tinut mancarea de foame. Pe masura ce inaintez in viata, descopar aceasta certitudine depasind cu mult pragul de 100%. Gasesc satisfactie in lucruri simple si calde, imi repugna reusita financiara, faima si cochilia aceea stravezie de goddess care-mi este alocata, alaturi tronand mandre pupincurismele si falsul.
Sunt atat de putini oameni care spun ceea ce gandesc, iar procentul celor care au demnitatea sa asculte si sa multumeasca este si mai mic. Incep sa-mi pun probleme serioase legate de felul personal de a gandi... sunt cam cu susul in jos... si cam scuip contra vantului. Acum ramane de vazut cam cat ma vor tine reflexele sa ma feresc de revers.

High and mighty alone we are kings
Whirlwinds of fire we ride
Providence brought us the crown and the ring
Covered with blood and our pride

May Gods watch upon our misery!

[Arwen]

In momentul in care privesti intr-un orb, trebuie sa fii incredintat ca ceea ce faci este departe de limitele discretiei. Elfii nu se prea uita in orb-uri, ei au lumea lor precum un club privat cu circuit inchis, lume in care interactioneaza, iubesc, adora, domina si sunt dominati, accepta si trec cu vederea, chiar daca aceste lucruri sunt total invizibile pentru lumea superficiala a oamenilor.
Elfii nu au nume, nu au nevoie de nume, ei se simt, isi intuiesc dorintele si-si daruiesc candoarea. Statutul de elder ii invata ce este daruirea, onoarea si detasarea. Uimirea pe care o traiesc pana atunci in ceea ce-i priveste pe oameni si firile lor duale inceteaza. Nu au puterea sa urasca... ci doar sa iubeasca si sa ierte.
Oamenii sunt tineri, nu stiu a cerceta in suflete, nu stiu a iubi cu mintea si cu sufletul. Ei iubesc cu trupul si cu varful degetelor, crezand ca senzatiile incep in varful limbii si se termina odata cu mainile. Oamenii mint, cu ochi frumosi care nu stiu sa fie oglinzi... oamenilor nu le prea plac elderii, caci ei sunt oglinzi crude ale interiorului, nu-ti arata niciodata ce vrei sa vezi, ci exact ceea ce nu vrei sa vezi din tine. Exista poate un neam binecuvantat cu viata lunga, de vita nobila, veche, care mai stie despre caile legilor din vechime. Si ei sunt oglinzi, dar sunt atat de rari, caci doua oglinzi puse fata in fata te duc intr-o multitudine de posibilitati.
Tu ce esti? Elf sau om-oglinda? Eu sunt elf... tie ti-e frica sa te uiti la mine?

[Arwen]

Dintre firele de iarba niciodata nu vor rasari diamante, la fel cum dintr-o dominatie conflictuala nu vor ramane prea multi lideri in picioare. Daca poti face o disociere prin asociere, atunci valoarea antonimica, strict legata de pretentiile Acadaemiei Romane, isi pierde sensul din punct de vedere filosofic, semantic si isi prinde inteleptii in flagrant delict.
Gloria lui Pa`agrio aduce cu sine asocierea, iar la inceputurile lumii, cand acesta si-a inzestrat discipolii cu prostie cat cuprinde, dar cu o robustete fizica demna de invidiat, nu s-a gandit catusi de putin la viitor sau la consecinte, inlaturand definitiv din ipoteza sa unicitatea fiecarui caracter.
Pa`agrio a fost un aliat perfect, a construit aliante perfecte. Supusii sai insa, in zarile obscure ale viitorului prezent, s-au lovit de boli si furii, singuratati si impotente care aduc orice orc normal in pragul nebuniei.

Castelul Innadril fusese sub asediu mai bine de 4-5 luni, or rosturile sale, care-l legau de semintia lui Pa`agrio erau periclitate. Neamul orcesc isi pierdea capacitatea de a intelege, odata cu ea si ratiunile unei vieti cursive. Stelele intunecate incetosau privirele warcryer-ilor, ei nu mai puteau citi viitorul, iar fara ei, overlorzii nu mai stiau sa faca aliante. Pa`agrio disparea lent din semintia lor, in timp ce Innadril, crezand ca infloreste, era din ce in ce mai innegurat. Isi mutasera ghilda in Aden, care avea o stralucire mult prea superficiala, arata precum un inel elfesc, pus pe manuta unui copilas de dwarf in timp ce spargea mithril ore in hrubele Moriei. Lumea se schimbase fara ca cineva sa simta acest lucru, iar vanturile lui Miazanoapte fluturau drapelele gresite pe meterezele celor care preuasera aceasta lume si-o adusesera la picioarele fiicei lui Shillien.
Razboaiele reci pustiisera clanurile marete ale vremurilor demult uitate, lorzii nesocoteau onoarea cavalerilor, corectitudinea si curatenia, intesand pe piepturile adeptilor decoratii si premii, aruncate precum niste artificii menite sa te orbeasca, pentru a nu vedea mocirla care zace sub cetatile altadata pline de fala.

Timp de 3 saptamani se trezea plina de sudoare din acelasi vis, cu mana gigantica a lui Shillien cel arogant, raspandind fulgere albastrui si dantele intunecate. ba chiar remarcase ca, intr-un din zile, isi uitase fisturile undeva in trecut, caci niciodata nu se gandise ca va trebui sa priveasca la lumea ei cum se prabuseste in poala celor care aruncasera blestemele si bolile asupra neamului ei, zambind siret si arborand un drapel alb intentiilor bune cu care le-au fost pavate spiritele.
Pe masura ce astepta sa-i rasara iarasi amulte pretioase din iarba acum uscata, avea sa realizeze ca Pa`agrio traia in fiecare din ei... dar ca nu Lui ii statea in putere sa se trezeasca, ci lor... aducandu-si aminte de onoare, demnitate si consideratie.
__________________

[Arwen]

Unicitatea lucrurilor este data, probabil, de relativitate. Simplitatea lor e complexitate si viceversa.

Cum armurile ii ruginisera in meditatiile interminabile pana in zorile duskului, realizase ca Innadril cunostea pe propria sa infatisare, eternul curent al comercializarii. Nimic sacru, templele fusesera devastate de venetici bezmetici si docti in a moraliza elderii. Asa ca se ridicase de langa Copacul Mama si pornise in cautarea unor fantasme uitate pe un fund de ocean. Unicornii murisera in bataliile pentru suprematie ale zonelor iar entii se retrasesera undeva, in vai indepartate, in vietile lor.
Crafterii isi uitasera mestesugurile iar shillien elderii devenisera niste fete corupte si impasibile la nimicul care devasta ceea ce fusese odata, demult o cetate sfanta a principiilor. Frunze ruginii i se prelingeau pe langa obrajii transparenti. O intalnise acum cateva zile pe orca nebuna... se ocolisera reciproc, deoarece nu-si doreau vreun conflict in astfel de momente de cumpana. In momentele de pace dintre ele doua lumea ruginea in esenta si-si uniformiza fondurile, fara vreo forma, fara vreun continut. Se incetineau reciproc. Zeita apelor uscase toate fantanile, iar Pa`agrio impietrise in sufletul orcai...
Ridica-te, Shillien cel argonat si binecuvanteaza rasele cu un razboi... poate in felul acesta aliantele nu vor fi sterse in totalitate de un vid sec si lipsit de istorie.

[Arwen]

http://imagecache2.allposters.com/im...03-Posters.jpg

Doar in cazul in care uiti, dar nu numai atunci, fiecare zi din viata are rolul de a-ti aminti ca momentele care se scurg chiar si acum, in timp ce scriu aceste cuvinte, au pretul lor, pe care-l platesti amarnic de cu dobanda in viitorul incert al sfarsitului de viata.
Ironia sortii este ca fiecare individ joaca un rol dezamagitor pt. o persoana din viata sa, urmand ca la randul lui, acest individ sa fie dezamagit la randul sau. Existam pt. ca viata vrea sa ne demonstreze cate ceva la fiecare, ceva din care teoretic, ar trebui sa invatam, iar in egala masura, pretul invataturii, consta in rolul nostru de a-i face pe altii sa inteleaga.

Cat de stupid... pana una alta aflam ca tot noi pe noi ne invatam ce inseamna sa evoluezi, raportand la infinit, generatie dupa generatie, oglinda dupa oglinzi, puse fata in fata pentru a reda o infinitate de planuri, asa cum exista o infinitate de ganduri, idei, orizonturi posibile sau fictive catre care ne intindem degetele...

Elfii nu au degete de intins, dar in negurile vremurilor risca sa invete sa regrete de la oameni.

[Arwen]

Dominique, saraca cu duhul, explica-mi rogu-te mania unor oameni care simt nevoia acerba de a se face auziti cand pun stampila. De parca stampila ar fi suma tuturor calitatilor de a fi sef; cumulul tuturor puterilor zeitatilor la care se inchina sefii; miracolul care ii face sa fie deasupra ta (sau a secretarei) cu 1 cm, iar acel cm il face pe om sa zboare, sa stie ca are aripi, sa-ti zambeasca tamp si stupid si sa te faca sa simti ca el e mai destept, mai bun, mai nobil decat tine.

Imprimanta asta ma innebuneste... scoate din ce in ce mai multe coli... coli de stampilat pt. sefu`. Sefu` pune stampila, are aripi, poate sa zboare.

- Sa stii ca am sa te dau afara!!
- Perfect, asta va insemna ca ma vei ierta de datoriile pe care le am la tine !

Sefu` face o moaca usor uimita. A fost lovitura sub centura, nu se astepta. Iar eu ma simt o fiinta ordinara, groteasca. Nici n-am apucat sa gandesc, mi-au iesit cuvintele... cred ca din ura ce-o dezvolt fata de comportamentul de copil frustrat care vrea sa fie sef al sefului meu. "Ce tie nu-ti place... altuia nu-i face!" - imi soptesc eu in barba, simtindu-ma ca un pasa, un servitor umil si bun al lui Allah.

- Dar stai linistit, am sa lucrez pentru tine pana cand iti recuperezi datoria. Este o rezolvare onorabila, zic eu. "Onorabila pt. mine, `rai al reaq de jidan imputit!! N-ai misca doo deshte sa ajuti pe cineva daca n-ai avea un interes la acea persoana. Sta-ti-ar in gat sa-ti stea!!"

Se propteste in lateral fata de biroul Gabitei (secretara noastra - o tipa super, la vreo 38 de ani) si, prefacandu-se ca rasfoieste plin de interes cele 2 facturi de pe biroul ei, face urchile palnie la conversatiile noastre. Ma apuca spumele. Ok, zic... tac din gura, imi gasesc ceva de lucru, pana pleaca pizma din birou. Pizma pleaca, reluam conversatia... Pizma revine. Si ghici ce? Reia lecturarea celor doua facturi de pe biroul Gabitei... Poate pentru ca n-a inteles bine vreun epitet din componenta datelor inscrise de catre furnizor. Ma lasa nevii si-i spun Gabitei:

- Gabita, cam ce tampoane crezi ca foloseste Dinu cand ii vine ciclu? (Dinu fiind sefu`)
- Cum-cum? N-am inteles bine!! Se scandaliza el, inainte ca Gabita sa-mi poata raspunde...
- Ah scuza-ma, esti aici... ii raspund eu in sictir, am omis ca n-am voie sa te barfesc pe fata.
Gabita rade.
- Sa stii c-am sa te dau afara.
Eu ranjesc catre el, pe Gabita o umfla rasul, directorul financiar mustaceste pe coridor, cu o tigara in coltul gurii. El pleaca din birou.

Sefu` nu fumeaza... deoarece fumatul dauneaza grav sanatatii... perfect de acord!! Si femeile dauneaza grav sanatatii... sefului, pentru ca lipsa lor, din cate observ eu, duce la comportament excesiv paranoic, datorat revarsarii spermei in cutia craniana.
Se aude stampila. Nici macar sperma din creier nu-l poate opri din a se simti important cand face asta... stampila este o putere. Un simbol al superioritatii fizice si intelectuale. Un micut Osama al moralitatii de birou. Stampila... iar stampila... si fata importanta a sefului. Ma ridic de la birou, ma infig in service, la fro` doo birouri distanta si incep sa discut despre tiuitul unei surse de alimentare. Omit faptul ca sefu` s-ar fi putut opri din stampilat si s-ar fi putut apuca de verificat camerele de supraveghere cu care am fost binecuvantati noi angajatii.... Ma uit la camera, apoi la colegul meu Andrei. Apoi iar la camera... ranjesc gales catre seful, apoi mi-aduc aminte ca ne citeste corespondenta, ca ne urmareste, ca ne desface coletele personale si isi pastreaza ce-i face dansului placere...
Am sa cumpar o fiola speciala si-am sa-l ajut cu stampila lui... la o adica, si sefia ar trebui sa se plateasca, macar printr-o aroma discreta a amaratei de stampile care te face sa fii sef.