| |
In loc de UP
Pe Valea Ialomiţei - Pucioasa, o destinaţie de vacanţă cu iz patriarhal
Un oraş mic şi cochet, renumit pentru băile sale despre care mulţi spun că sunt miraculoase, Pucioasa şi-a recâştigat de curând statutul de staţiune turistică, sub care această aşezare este cunoscută încă de acum 170 de ani. Izvoarele cu ape minerale bogate în sulf şi iod, care au dat şi numele localităţii, i-au adus faima şi acestea au constituit motorul dezvoltării sale.
Pucioasa este o localitate amplasată într-o zonă depresionară, pe cursul superior al râului Ialomiţa, în regiunea dealurilor subcarpatice din nordul judeţului Dâmboviţa, la o altitudine de 350-400 metri. Aflată la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Braşov, pe vechiul ax de legătură dintre Muntenia şi Transilvania, Pucioasa alături de localităţile care o înconjoară sunt menţionate în vechile documente încă de acum 500 de ani şi regăsim această aşezare sub diferite nume: Podurile, Vâlcelul Fântânelor şi altele. Sub argumentul dezvoltării localităţii ca o staţiune balneară, aceasta devine în 1910 comună de sine stătătoare, desprinzându-se de celelalte sate, iar în septembrie 1929 devine oraş prin decret regal. De fapt, aşezarea s-a împărţit în două, una unde se află şi izvoarele de la care şi-a luat numele Pucioasa-Sat şi cea care este oraşul de azi, denumită simplu Pucioasa.
Dacă natura nu ar fi fost atât de generoasă cu ea, Pucioasa putea rămâne doar un cătun neînsemnat. De sub dealul de pe partea dreaptă a Ialomiţei ţâşnesc izvoarele de sulf şi de iod, ale căror proprietăţi curative au fost descoperite la 1828. Astfel, aceasta a devenit o staţiune balneoclimaterică, cu activitate de aproape două veacuri, cunoscută şi vizitată de suferinzi, de turişti români şi străini. În trecut izvoarele se aflau pe pământurile unor moşneni sau diverşi proprietari, care erau sau nu interesaţi să exploateze aceste ape. Din cauza alunecărilor de teren, a cutremurelor unele izvoare s-au astupat, de aceea la circa 100 de ani după ce au fost descoperite calităţile lor, adică la începutul secolului al XX-lea, s-a constituit o societate care să se ocupe într-un mod organizat de acestea. Din istoricul oraşului aflăm că Gheorghe Măltezeanu, unul din membrii fondatori ai societăţii, numită Trei Ierarhi, a fost cel care a făcut o investiţie importantă pentru a transporta prin pompare aceste ape peste râul Ialomiţa şi a le depozita în două bazine special construite. Până atunci ele erau transportate cu ajutorul cărătoarelor şi se distribuiau celor care aveau băi în locuinţele lor şi obişnuiau să primească turişti ce veneau să se trateze de tot felul de boli, începând cu cele ale aparatului locomotor şi până la guturaiul cronic, congestie pulmonară, anomalii menstruale şi altele. Apele de astăzi folosite în cele două baze de tratament ale oraşului, acelea ale hotelurilor Ceres şi Turist, nu mai păstrează însă aceeaşi compoziţie ca cele de acum 100 de ani, suferind anumite modificări în timp. Mai recent, în „Fântâna de leac“, cum a fost numită, situată în curtea fostei vile de vacanţă a arhitectului bucureştean Alex Sdrobici, construită în perioada interbelică şi acum aflată în proprietatea medicului balneolog Mariana Stan, a fost descoperit un nou izvor cu apă hidrocarbonatată calcică. Aceasta este recomandată pentru cure interne care să le completeze pe acelea externe ce se fac în cele două baze de tratament ale staţiunii în vederea tratărilor unor afecţiuni ale căilor respiratorii, alergii dermatologice, boli hepato-biliare, boli gastrointestinale, oftalmologice, reumatice, astm etc.
Last edited by s3bi; 30-01-2007 at 18:35..
|